Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
02:37 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA Constanţa, nemulţumiţi de hotărârea judecătoarei Iuliana Radu în dosarul afaceristului Dima, de la Mara Construct (rechizitoriu)

ro

02 Mar, 2017 00:00 2543 Marime text
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au atacat, cu contestaţie, decizia luată zilele trecute de Iuliana Radu, judecător al Tribunalului Constanţa, prin intermediul căreia a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar ce a fost luată faţă de afaceriştii Constantin Dima, administrator al SC Mara Construct SRL, la data presupuselor fapte, şi Toma Mihai, administrator al SC Eva Solution SRL.
 
Contestaţia celor de la DNA a fost trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
 
În prezenta cauză, Constantin Dima este bănuit de constituire a unui grup infracţional organizat, de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (două fapte), de evaziune fiscală, în formă continuată (două fapte), de spălare a banilor (două fapte), precum şi de fals în declaraţii. Toma este bănuit de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălare a banilor.
 
Dosarul vizează restaurarea Cetăţii Capidava şi a fost instrumentat de Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
ANAF şi Consiliul Judeţean Constanţa s-au constituit parte civilă în procesul penal, cu suma totală de 53.880.674 de lei.
 
Cum a „căzut“ Dima de la Mara Construct
„Documente false şi inexacte“ la Consiliul Judeţean Constanţa (rechizitoriu)


Recent, procurorul Andrei Bodean a dispus, pentru a doua oară, trimiterea în judecată a afaceristului Constantin Dima. Acest nou dosar are la bază reabilitarea Muzeului de Istorie din Constanţa, iar Consiliul Judeţean Constanţa s-a constituit parte civilă cu suma de 8.963.612,64 de lei. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii