Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:56 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA Constanţa, nemulţumiţi de o decizie din dosarul Irinei Manole, fostă șefă în OFIR Tulcea

ro

30 May, 2022 00:00 2581 Marime text
Andrei Bodean, șef DNA Constanța 
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Tribunalul Tulcea a decis revocarea măsurii controlului judiciar luată faţă de Irina Manole, fosta șefă a Serviciului active fizice și plăți directe din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Tulcea!
 
Decizia magistraţilor din Tulcea a fost contestată de DNA Constanța, la Curtea de Apel Constanţa.
 
Irina Manole a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Constanța.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 14 iunie 2022.
 
În rechizitoriu, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
 
În perioada martie - aprilie 2021, inculpata Manole Irina, în calitatea menționată mai sus, printr-un intermediar, ar fi pretins și primit suma de 70.000 lei de la o persoană (martor în cauză), beneficiară a unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, împrejurare în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
Suma respectivă reprezintă jumătate (50%) din banii încasați de la O.J.F.I.R. Tulcea, sub formă de finanțare europeană, de către persoana respectivă în cadrul Măsurii „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și ar fi fost primită de inculpată pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru „ajutorul” acordat martorului la întocmirea, depunerea și aprobarea proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile.
 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citeşte şi

 
Parchetul General are termen șase luni să-l ancheteze pe șeful DNA Constanța!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii