Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:21 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA își vor prezenta azi bilanțul pe anul 2017. DNA Constanţa a înregistrat în 2016 un „maxim istoric“

ro

28 Feb, 2018 10:33 1782 Marime text
Azi, începând cu ora 11:00, la Sala de Marmură a Cercului Militar Național din București va avea loc prezentarea Raportului anual de activitate al Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2017. 
 
Potrivit raportului privind activitatea desfăşurată de procurorii Serviciului teritorial Constanţa din DNA în anul 2016, DNA Constanţa „a înregistrat o activitate bună, reflectată, în principal, în menţinerea la un nivel ridicat a numărului de rechizitorii emise, respectiv 21 în anul 2016, la care se adaugă un acord de recunoaştere a vinovăţiei, faţă de 29 în anul 2015, în complexitatea şi importanţa cauzelor finalizate cu soluţii de trimitere în judecată, precum şi în numărul inculpaţilor trimişi în judecată“.

De asemenea“, se mai arată în raportul privind activitatea desfăşurată în 2016, „s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului soluţiilor dispuse în dosare, în acest sens remarcându-se soluţionarea, în anul 2016, a 410 dosare, din care 320 de dosare soluţionate pe fond, reprezentând un maxim istoric al Serviciului teritorial Constanţa“. Creştere cu 200% a cauzelor soluţionate   Din raportul privind activitatea desfăşurată de procurorii Serviciului teritorial Constanţa din DNA, în anul 2016, reiese că „au crescut cu 19% cauzele de soluţionat (811 faţă de 679 în anul 2015) şi s-a înregistrat o creştere cu 200% a cauzelor soluţionate (410 faţă de 205) şi cu 202,5% a soluţiilor pe fond dispuse (320 faţă de 158 în anul 2015)“. De asemenea, s-a înregistrat o scădere nesemnificativă, cu 7%, a ponderii cauzelor nou intrate (337 din cele 811 de soluţionat, comparativ cu 363 din 679 în anul 2015), scăzând şi numărul cauzelor nesoluţionate cu 15,41% (de la 474 în anul 2015 la 401 în anul 2016). 21 de rechizitorii  

S-a menţinut, la un nivel ridicat, numărul rechizitoriilor, fiind emise 21 de rechizitorii prin care au fost trimişi în judecată 62 de inculpaţi, din care cinci în stare de arest preventiv. Comparativ, în anul 2015, au fost emise 29 de rechizitorii privind 66 de inculpaţi, din care 17 arestaţi preventiv. Rechizitoriile reprezintă 6,56% din totalul soluţiilor pe fondul cauzei (faţă de 18,35% în anul 2015). Tipologia infracţiunilor  

Trimiterile în judecată au privit săvârşirea a 168 de infracţiuni (144 de infracţiuni în 2015), iar prin prisma obiectului, din cele 21 de rechizitorii, un număr de trei au vizat infracţiuni de corupţie, nouă au avut ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, trei au privit infracţiuni de evaziune fiscală, patru infracţiuni de abuz în serviciu, o infracţiune de şantaj şi o infracţiune împotriva înfăptuirii justiţiei. Un acord de recunoaştere   În anul 2016 a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei (faţă de niciun acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în anul 2015).

Referitor la calitatea persoanelor trimise în judecată, între cei 63 de inculpaţi sunt: 20 - funcţionari publici; 1 - magistrat; 1 - avocat; 1 - student; 25 - alte ocupaţii; 14 - persoane juridice şi 1 - fără ocupaţie. Prejudiciu imens   Prejudiciul total reţinut a fost de 154.182.550 de lei, comparativ cu 30.740.555 de lei şi 4.076.304 euro, în anul 2015. A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile, a căror valoare a fost stabilită la suma de 80.958.967 de lei, faţă de 22.334.719 lei, în anul 2015. În 207 cauze, a fost depăşit termenul de un an de la prima sesizare   Tot în raportul privind activitatea desfăşurată de procurorii Serviciului teritorial Constanţa din DNA, în anul 2016, se mai arată că „operativitatea a fost bună, din cele 410 cauze soluţionate, în 207 cauze a fost depăşit termenul de un an de la prima sesizare (48 de cauze în anul 2015), iar în 203 cauze, termenul de şase luni de la începerea urmăririi penale (120 de cauze în anul 2015)“.
 
De asemenea, din cele 401 cauze nesoluţionate, în 262 de cauze este depăşit termenul de un an de la prima sesizare (283 în anul 2015) şi în 210 cauze este depăşit termenul de şase luni de la începerea urmăririi penale (402 în anul 2015, cauze rezultate prin suma coloanelor 20 şi 21 din formularul P1P2 din anul 2015 şi scăzând dosarele cu autori necunoscuţi). Un rechizitoriu infirmat  Calitatea actelor de urmărire a fost bună, a fost înregistrată o infirmare a unui rechizitoriu. De asemenea, în urma admiterii de către instanţa de judecată a plângerii împotriva soluţiilor de clasare dispuse în două cauze, s-a dispus trimiterea cauzelor la procuror pentru continuarea urmăririi penale. Totodată, prin ordonanţa procurorului ierarhic superior din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie, s-a dispus redeschiderea urmăririi penale într-un dosar. Soluţiile de declinare, corecte   În anul 2016, nu s-au înregistrat hotărâri definitive de restituire la procuror, pentru continuarea urmăririi penale, urmare a respingerii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. De asemenea, nu au fost înregistrate hotărâri definitive de restituire a cauzei la procuror pentru neregularitatea actului de sesizare. Nu au existat situaţii în care, prin soluţionarea celor patru conflicte de competenţă, să se decidă că soluţiile de declinare a competenţei dispuse de Serviciul teritorial Constanţa au fost greşite, la fel cum nu s-a înregistrat nicio situaţie de acest gen nici în anul 2015. Opt procurori. 17 inculpaţi, condamnaţi   Prin 11 hotărâri definitive, s-a dispus condamnarea a 17 inculpaţi trimişi în judecată prin rechizitoriile întocmite de Serviciul teritorial (24 de hotărâri de condamnare a 46 de inculpaţi, în anul 2015). Activitatea a fost desfăşurată cu toate cele opt posturi de procuror ocupate, cu menţiunea că din cele două noi posturi de procuror cu funcţie de execuţie care au fost incluse în schema de personal în anul 2016, unul a fost ocupat definitiv în luna octombrie 2016, cel de-al doilea fiind ocupat, în continuare, prin delegare. Doi procurori au desfăşurat preponderent activitate judiciară. Un procuror a soluţionat 51 de dosare  

Volumul mediu a fost de circa 51 de cauze penale soluţionate/procuror, incluzând şi procurorii care desfăşoară preponderent activitatea judiciară, şi de circa 50 de cauze rămase în lucru/procuror. De asemenea, în perioada analizată au fost soluţionate 453 de plângeri, cereri ori memorii diverse, precum şi 66 de plângeri împotriva soluţiilor, 57 fiind respinse, una admisă, cinci trimise la organul competent, trei dintre acestea având termen de soluţionare în anul 2017. Au fost primite în audienţă 326 de persoane. În anul 2016 au fost soluţionate 410 dosare.  


„În concluzie, activitatea desfăşurată a fost eficientă, fiind menţinut un nivel ridicat al numărului de rechizitorii emise, respectiv 21 în anul 2016 faţă de 29 în anul 2015, al complexităţii şi importanţei cauzelor finalizate cu soluţii de trimitere în judecată, al numărului inculpaţilor trimişi în judecată. De asemenea, s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului soluţiilor dispuse în dosare, în acest sens remarcându-se soluţionarea, în anul 2016, a 410 dosare, din care 320 de dosare soluţionate pe fond“, conform raportului privind activitatea desfăşurată de procurorii Serviciului teritorial Constanţa din DNA, în anul 2016.

 Potrivit aceluiaşi document, la nivelul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în domeniul protecţiei intereselor financiare ale UE, au fost întocmite 23 de rechizitorii, mai exact, şase de către Secţia de combatere a corupţiei, 16 de către Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi unul de Serviciul pentru combaterea infracţiunilor săvârşite de militari.
 
Totodată, structura centrală, prin cele două secţii operative, a întocmit şapte acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. În aceeaşi ordine de idei, structurile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie au întocmit un număr de 65 de rechizitorii şi nouă acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, după cum urmează:
Serviciul Teritorial Alba Iulia, cinci rechizitorii;
Serviciul Teritorial Bacău, patru rechizitorii;
Serviciul Teritorial Braşov, patru rechizitorii;

Serviciul Teritorial Cluj, un rechizitoriu şi trei acorduri de recunoaştere;
Serviciul Teritorial Constanţa, nouă rechizitorii;
Serviciul Teritorial Craiova, zece rechizitorii şi trei acorduri de recunoaştere;
Serviciul Teritorial Galaţi, patru rechizitorii şi un acord de recunoaştere;
Serviciul Teritorial Iaşi, şapte rechizitorii;
Serviciul Teritorial Piteşti, patru rechizitorii;
Serviciul Teritorial Ploieşti, două rechizitorii şi un acord de recunoaştere;
Serviciul Teritorial Suceava, nouă rechizitorii;
Serviciul Teritorial Tg. Mureş, patru rechizitorii;
Serviciul Teritorial Timişoara, două rechizitorii şi un acord de recunoaştere;

Serviciul Teritorial Oradea nu a soluţionat prin rechizitoriu niciun dosar având ca obiect infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE. Acorduri de recunoaştere. Constanţa - 63 de inculpaţi   Serviciile teritoriale au întocmit rechizitorii sau au soluţionat cauze prin sesizarea instanţei cu acord de recunoaştere a vinovăţiei după cum urmează: 11 cauze - Alba Iulia (14 inculpaţi, din care zero persoane juridice şi patru arestaţi preventiv), 11 cauze - Bacău (124 de inculpaţi, din care 22 de persoane juridice şi 11 arestaţi preventiv), 14 cauze - Braşov (82 de inculpaţi, din care două persoane juridice şi zece arestaţi preventiv), 15 cauze - Cluj (33 de inculpaţi, din care zero persoane juridice şi cinci arestaţi preventiv), 22 de cauze - Constanţa (63 de inculpaţi, din care 14 persoane juridice şi cinci arestaţi preventiv), 26 de cauze - Craiova (66 de inculpaţi, din care cinci persoane juridice şi un arestat preventiv), 12 cauze - Galaţi (45 de inculpaţi, din care patru persoane juridice şi patru arestaţi preventiv), 21 de cauze - Iaşi (87 de inculpaţi, din care şase persoane juridice şi şapte arestaţi preventiv), 14 cauze - Oradea (44 de inculpaţi, din care zero persoane juridice şi 13 arestaţi preventiv), nouă cauze - Piteşti (29 de inculpaţi, din care zero persoane juridice şi un arestat preventiv), 23 de cauze - Ploieşti (39 de inculpaţi, din care zero persoane juridice şi 16 arestaţi preventiv), 29 de cauze - Suceava (86 de inculpaţi, din care 15 persoane juridice şi şapte arestaţi preventiv), 17 cauze - Târgu Mureş (47 de inculpaţi, din care patru persoane juridice şi un arestat preventiv) şi 21 de cauze - Timişoara (81 de inculpaţi, din care şase persoane juridice şi trei arestaţi preventiv).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii