Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:59 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii, nemulţumiţi de pedeapsa primită de tânărul care ar fi furat din casa lui ÎPS Teodosie

ro

28 Nov, 2017 00:00 2296 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, nemulţumiţi de pedeapsa aplicată lui Mihai Mihai Marian, de 31 de ani, din judeţul Vrancea, suspectat că ar fi furat din casa arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie.
 
Judecătoria Constanţa a dispus, în primă instanţă, condamnarea inculpatului la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Instanţa a stabilit un termen de supraveghere de doi ani.
 
Totodată, bărbatului i-a fost impus să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului Râmnicu Sărat (Buzău) sau Primăriei/Consiliului Valea Râmnicului (Buzău), pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Mai mult, judecătorii au dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, care a fost obligat la plata către partea civilă Teodosie Petrescu a sumei de 4.000 de lei, cu titlu de daune materiale.
 
Având în vedere contestaţia procurorilor, dosarul va fi trimis spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
 
Amintim că Mihai Mihai Marian a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi este acuzat că, în noaptea de 21/22.05.2017, în intervalul orar 00.00 - 00.05, „profitând de faptul că uşa de acces nu a fost asigurată, ar fi pătruns în interiorul imobilului situat în municipiul Constanţa, strada Constantin Brâncoveanu, ce are statut de locuinţă de serviciu a persoanei vătămate P.T., iar dintr-o încăpere situată la etajul 1 al imobilului, a sustras o distincţie a rangului de arhiepiscop (engolpion), prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 4.000 de lei“. În dosar, arhiepiscopul Tomisului s-a constituit parte civilă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii