Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorul Andrei Bodean vrea să fie şef „plin“ la DNA Constanţa!

ro

09 Oct, 2019 13:33 3737 Marime text
Procurorul Andrei Bodean s-a înscris azi la concursul organizat pentru ocuparea postului de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
După consultarea colectivului de procurori, cu respectarea confidenţialităţii opţiunilor şi a avizului consultativ al Colegiului de conducere, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie va înainta propunerea de numire în funcţie, Consiliului Superior al Magistraturii. Ulterior, candidaţii (în cazul în care ei vor fi mai mulţi) vor susţine un interviu în faţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
 
Amintim că pe data de 27 august 2019, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât prelungirea delegării în funcţia de procuror-şef al Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Andrei Bodean, procuror în cadrul acestei structuri de parchet, începând cu data de 01.10.2019, până la ocuparea funcţiei prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.
 
Nu este de trecut cu vederea peste faptul că Andrei Bodean s-a numărat printre cei şase magistraţi care s-au înscris, în august 2018, la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DNA.
 
În data de 9 mai 2013, Andrei Bodean a fost admis la interviul pentru numirea în funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

În calitate de procuror al DNA Constanţa, Andrei Bodean a instrumentat mai multe dosare intens mediatizate, printre acestea aflându-se: dosarul în care mai multe persoane din familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, dosarul lui Ionuţ Corneliu Pripişi, la data presupuselor faptelor şeful Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, dosarul lui Marius Militaru, şeful Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dosarul directorilor din Consiliul Judeţean Constanţa. De asemenea, Andrei Bodean i-a mai trimis în judecată, printre alţii, pe Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul şef ala CJC. 

În luna iunie, Andrei Bodean a fost audiat de procurorii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, fiind acuzat de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii