Procurorul care s-a ocupat de dosarul Mădălinei Manole, proces la Constanța
Procurorul care s-a ocupat de dosarul Mădălinei Manole, proces la Constanța
11 Mar, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2871
Marime text
- Conform portalului instanțelor de judecată, Ilie Tiberius Moldovan este reclamant, în timp ce Inspecţia Judiciară este pârât.
Ilie Tiberius Moldovan, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, magistratul care a instrumentat dosarul morții cântăreței Mădălina Manole, proces la Curtea de Apel Constanța!
Dosarul 162/36/2022 a fost înregistrat pe rolul Secţiei de contencios administrativ si fiscal din Curtea de Apel Constanţa. Cauza are ca obiect „anulare rezoluţie IJ Rezoluţia nr. C22-302/21.02.2022 (Rezoluţia de clasare nr. 21-4072/14.01.2022)“.
Conform portalului instanțelor de judecată, Ilie Tiberius Moldovan este reclamant, în timp ce Inspecţia Judiciară este pârât.
Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen.
Într-un alt dosar, 4986/118/2021, Ilie Tiberius Moldovan a chemat la judecată Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin Hotarârea nr. 2163/2021, din 06 decembrie 2021, Tribunalul Constanța admis în parte cererea formulată de reclamantul Moldoveanu Ilie Tiberius.
„Obligă pârâtul (nr. Consiliul Superior al Magistraturii) să-i comunice reclamantului informațiile de interes public solicitate prin cererea cu nr 1/9703/2021, precum şi prin reclamația administrativă din data de 13.06.2021, respectiv: comunicarea datelor referitoare la numerele de înregistrare şi data adoptării hotărârilor secțiilor corespunzătoare ale CSM prin care s-a dispus detașarea judecătorilor şi procurorilor care ocupă sau au ocupat în perioada 01.01.2017 – 14.05.2021( indiferent de data la care au fost detașați) funcțiile corespunzătoare fișelor postului cu nr 119,120,135, 136, 137,138, 139,140,141 şi 142 în cadrul Secției Contencios din cadrul Direcției Legislație, Documentare şi Contencios, cu evidențierea pentru fiecare dintre cei detașați a instanței sau parchetului din care aceștia fac parte“, potrivit minutei.
Totodată, instanța a respins ca nefondată solicitarea magistratului de obligare a CSM la plata de daune morale în cuantum de 8000 lei, actualizată cu indicele de inflație sau dobânda penalizatoare, începând cu data formulării prezentei acțiuni şi până la data plății efective.
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Dosarul morţii Mădălinei Manole ar putea fi redeschis
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii