Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pronunțare amânată în dosarul celui mai grav accident din istoria Autostrăzii Soarelui, Bucureşti - Constanţa!

ro

12 Oct, 2021 00:00 3412 Marime text
 
  • Un singur șofer a fost trimis în judecată pentru producerea acestei tragedii.
 
  • Inculpatul este acuzat de moartea a două persoane, din cele patru care și-au pierdut viața în acest eveniment
 
Judecătoria Lehliu-Gară a stabilit data pronunțării în dosarul celui mai grav accident din istoria Autostrăzii Soarelui, Bucureşti - Constanţa! Cauza se află în cameră preliminară, iar pronunțarea a fost amânată pentru aproximativ două săptămâni.
 
Oricare va fi decizia, aceasta va fi putea fi contestată.
 
Amintim că accidentul (soldat cu patru decedați) a avut loc pe data de 05 noiembrie 2016,  la kilometrul 67 al Autostrăzii A2, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, în zona Lehliu Gară.
 
În eveniment au fost implicate 30 de automobile, dintre care două microbuze care transportau persoane şi un camion. În accident au fost implicate 60 de persoane, dintre care patru victime au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.
 
După finalizarea cercetărilor specifice, surse judiciare au declarat, pentru ZIUA de Constanța, că șoferul trimis în judecată este acuzat de moartea a două persoane, din cele patru care și-au pierdut viața în acest eveniment.
 
În al doilea grup de mașini, care au fost implicate în accident, s-a reținut vinovăția conducătorului unui microbuz, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv condiții de ceață densă și a intrat în impact frontal cu partea din spate a unui autotren, care reușise să oprească fără a intra în coliziune cu un alt grup de auto implicate în accident din fața sa.
 
 Conform anchetatorilor, în prima parte a grupului, nu s-a putut stabili vinovăția unor persoane responsabile de decesul a două victime. (două victime decedate în două auto diferite).
 

Explicații judiciare pentru ZIUA de Constanta
 
„Responsabilitatea a două persoane care ar fi putut fi angajată nu a condus la o trimitere în judecată a acestora, pentru că victima lor nu a formulat plângere. A existat o culpă a celui care conducea cu o viteză inferioară pe banda nr. 2. A fost prima mașină din toată nebunia asta. În acest caz, de către ambii experți s-a reținut că mergea cu o viteză inferioară pe banda a doua. Și culpa celui care lovește această mașină (a doua implicată) care nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din față și din cauza asta nu a putut opri. Aceste două vinovății au fost stabilite de ambii experți. În a doua mașină a fost o victimă care nu a depus plângere. După care, în a doua mașină se lovesc toate celelalte, care vin din spate. Toate se lovesc de această mașină. Nu se poate reține vina cuiva, dintre cei care s-au lovit. Unii chiar au reușit să oprească fără a se lovi frontal, însă erau loviți de cinci, șase ori din spate de alte auto. În această manieră s-a produs și decesul celor două victime din primul accident“, au mai declarat sursele judiciare, pentru ZIUA de Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
 
Prima condamnare
Un autobuz care transporta militari americani la baza N.A.T.O de la Kogălniceanu implicat într-un accident mortal pe Autostrada A4

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii