Pronunțare în Dosarul campusului social Henri Coandă, din Constanța
Pronunțare în Dosarul campusului social Henri Coandă, din Constanța
18 Apr, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2370
Marime text
- Prima instanță a decis achitarea lui Radu Mazăre a sub aspectul infracţiunii de luare de mită.
Judecătorii de la Înalta Curte de Justiție și Casație a României sunt așteptați azi, 18 aprilie 2022, să se pronunțe în cauza denumită generic Dosarul campusului social Henri Coandă, din Constanța, instrumentată de Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti.
În dosar, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni).
Tot în prezenta cauză, fostul senator Alexandru Mazăre este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
Dosarul campusului social Henri Coandă, din Constanța, a fost soluționat în primă instanță, la data de 28 iunie 2018, de un complet de trei judecători format din Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru, toţi magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.
Atunci, magistrații au decis schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lui Alexandru Mazăre din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii.
Ulterior, completul de judecată a decis condamnarea lui Alexandru Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. În continuare, judecătorii au decis achitarea lui Alexandru Mazăre sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită. Instanţa a decis că fapta de care este acuzat fratele lui Radu Mazăre nu există.
Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
Amendă penală pentru Radu Mazăre
În cazul fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, Curtea Supremă a schimbat încadrarea juridică a faptelor din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. În continuare, magistraţii au decis condamnarea lui Radu Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. Instanţa a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa sub aspectul infracţiunii de luare de mită. În acest caz, instanţa a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală, ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
Ridicarea sechestrului
În continuare, instanţa a decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Alexandru Mazăre şi Radu Ştefan Mazăre.
„Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ştefan cu ocazia percheziţiei domiciliare“, potrivit minutei judecătoreşti.
În prezenta cauză, Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.
Decizia judecătorilor Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru nu a fost definitivă, ea fiind contestată.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Zeci de ani de închisoare în primă instanță pentru retrocedarea a 25 de hectare din Constanța. Apelul, amânat pentru luna viitoare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii