Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:46 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pronunțare la Judecătoria Mangalia! Vlad Pascu află dacă va fi schimbată încadrarea juridică a faptelor! Câți ani de închisoare ar putea primi în plus

ro

23 Dec, 2024 09:51 293 Marime text
Vlad Pascu la Judecătoria Mangalia

Este o zi decisivă pentru Vlad Pascu, tânărul acuzat de producerea accidentului din august 2023, din localitatea 2 Mai, în care două persoane și-au pierdut viața și alte trei au fost rănite.
 
 Judecătoria Mangalia a amânat pronunțarea vineri, 20 decembrie 2024, pentru deliberări, urmând ca astăzi să ia o hotărâre privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care este cercetat tânărul.
 
Avocatul unora dintre victime Adrian Cuculis a declarat că este posibil ca pedeapsa să fie majorată cu maxim 4 ani.
 
Vom putea avea, într-un final, o încadrare corectă, în ceea ce privește inclusiv o creștere a posibilei pedepse de la 8 luni de zile, undeva către 4 ani de zile”, a afirmat avocatul.
 
Noul termen pe fond este programat pe data de 17 ianuarie 2025, ora 10:00.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
  
PRECIZĂRI:

  
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
  
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Judecătoria Mangalia a decis! Vlad Pascu își va petrece sărbătorile la Penitenciarul Poarta Albă (MINUTA)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii