Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:38 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânată din nou

ro

05 Feb, 2019 16:35 2360 Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a amânat azi, din nou, pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa!

Noul termen al pronunţării a fost stabilit pentru data de 7 februarie.
 
În primă instanţă, cea mai mare pedeapsă i-a fost aplicată lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa - patru ani de închisoare cu suspendare.
 
Pe data de 28 octombrie 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro - prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
În primă instanţă, Corina Cornelia Dăescu de la Curtea de Apel Bucureşti a mai dispus următoarele:

- Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa: „Încetează procesul penal faţă de inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctul E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
- Constantin Racu - trei ani cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpatul Constantin Racu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctele D şi E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Constantin Racu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
- Ramona Daniela Dospinescu - trei ani de închisoare cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpata Ramona Daniela Dospinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctele A şi E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpata Ramona Daniela Dospinescu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.

 
- Ion Marica - trei ani de închisoare cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpatul Ion Marica sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctul E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Ion Marica pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
- Cristian Talpău - trei ani de închisoare cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpatul Cristian Talpău sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctul E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Cristian Talpău pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
- Nora Alina Chircă - trei ani de închisoare cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpata Nora Alina Chircă sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctul E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Nora Alina Chircă pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
- Miron Dan - achitat.
 

- Bogdan Ghiţulescu - achitat.
 
- Răsvan Mircea Tudorache - achitat.
 
- Paraschiva Barbu - achitată.
 
- Basarab Popa - constată încetat procesul penal faţă de inculpat, ca urmare a decesului acestuia.
 
- Laura Mariana Leşe - constată încetat procesul penal faţă de inculpată, ca urmare a decesului acesteia.
 
- Alexandru Octavian Şerban - achitat.
 
- Niculae Nejloveanu - achitat.
 
- Mihai Sergiu Ceacîreanu - achitat.
 
- Bogdan Gabriel Sandu - achitat.
 
- Daniel Ene - achitat.
 
- Georgică Giurgiucanu - trei ani de închisoare cu suspendare: „În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. a Cpp, achită pe inculpatul Georgică Giurgiucanu pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, rap. art. 26 rap. la art. 246-2481 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Georgică Giurgiucanu pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 Cp, cu aplic. art. 5 Cp.
 
În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Georgică Giurgiucanu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1, 6 şi 8 Cpp, rap. la art. 16, lit. f Cpp, cu aplic. art.121 - 122, lit. d Cp şi art. 124 Cp, încetează procesul penal faţă de inculpatul Georgică Giurgiucanu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26, rap. la art. 289 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp (trei acte materiale), art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 26 Cp, rap. la art. 289 Cp, art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 291 Cp, art. 26, rap. la art. 289 Cp (punctul D din rechizitoriu)“.
 
- Emil Dragoş Săvulescu - trei ani de închisoare cu suspendare: „În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. a Cpp, achită pe inculpatul Emil Dragoş Săvulescu pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, rap. la art. 26, rap. la art. 246-2481 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Emil Dragoş Săvulescu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1, 6 şi 8 Cpp, rap. la art. 16, lit. f Cpp, cu aplic. art. 121-122, lit. d Cp, şi art. 124 Cp, încetează procesul penal faţă de inculpatul Emil Dragoş Săvulescu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26, rap. la art. 289 Cp, art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 26 Cp, rap. la art. 289 Cp, art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 291 Cp, art. 291 Cp, cu aplic. art .41, alin. 2 Cp (punctul D din rechizitoriu)“.
 
- Aurel Jean Andrei - achitat + încetare proces penal.
 
- Cristina Budei - achitată + încetare procesul penal.
 
- Viorel Pană - achitat.
 
- Mihai Camboianu - achitat.
 
- Valentin Gheorghe Ionescu - achitat.
 
- Cristian Borcea - achitat.
 
- Ruxandra Luminiţa Darie - achitată.
 
- Elena Ştefănescu - constată încetat procesul penal faţă de inculpată, ca urmare a decesului acesteia.
 
- Marius Puşcaşi - achitat.
 
- Carmen Puşcaşi - achitată.
 
- Andrei Sozanscki - achitat.
 
- Graţiela Rusu - achitată.
 
- Gabriela Radu - achitată.
 
- Claudia Cealera - achitată.
 
- Luminiţa Călătoru - achitată.
 
- Silvia Stanciu - achitată.
 
- Alin Dima Horaţiu - achitat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii