Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:02 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PUZ-ul pentru modernizarea Portului Tulcea, decis la Curtea de Apel Constanța! Asocierea Max Boegl Romania SRL – Complex Delta SRL, intervenient

ro

25 Jan, 2024 17:00 1172 Marime text
Lucrări pe faleza Tulcea. Foto cu rol ilustrativ. Sursa foto: Consiliul Județean Tulcea
  • Asocierea Max Boegl România – Complex Delta SRL – Max Bögl Stiftung & CO. KG și-a adjudecat contractul de lucrări pentru implementarea proiectului de modernizare a Portului Tulcea.
  • Tribunalul Tulcea a respins, în primă instanță, cererea de anulare a PUZ-ului.
  • Curtea de Apel Constanța va judeca recursul la data de 11 martie 2024, decizia urmând să fie definitivă.
Curtea de Apel Constanța va decide asupra PUZ-ului pentru modernizarea Portului Tulcea, judecătorii constănțeni fiind chemați de societatea Party Pass SRL să anuleze HCL Tulcea prin care a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal!
 
Dosarul a fost înregistrat inițial la Tribunalul Tulcea, dar, după ce judecătorii tulceni au respins cererea de anulare a HCL, firma privată s-a adresat Curții de Apel Constanța.
 
În cauză, Asocierea Max Boegl Romania SRLComplex Delta SRLMax Bögl Stiftung & CO. KG a formulat cerere de intervenție.
 
Pârâți sunt Instituția Primarului Municipiului Tulcea și Consiliul Local Tulcea.
 
Cazul are indicativul 364/88/2022 și va fi analizat la data de 11 martie 2024, în recurs, de către magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel.
 
În proces, s-a solicitat anularea HCL Tulcea nr. 310/18.10.2018, hotărâre a Consiliului Local Tulcea privind „aprobarea PUZ «Modernizarea Portului Tulcea de la Mm 38+1530 la Mm 38+800», intravilan, strada Portului – Zona Faleză, numere cadastrale 31481, 40039, Tulcea și Regulamentul local de urbanism aferent“.
 
Se arată în hotărârea atacată inclusiv la instanța din Constanța că „imobilele identificate cu numerele cadastrale nr. 31481 și nr. 40039, în suprafaţă totală de 39.152 mp, aparțin domeniului public al județului Tulcea, conform Hotărârii Consiliului Județean Tulcea nr. 133/31.08.2017 și a Hotărârii Consiliului Județean Tulcea nr. 115/29.06.2018 și sunt date în administrare către Regia Autonomă «Administrația Zonei Libere Sulina», conform Hotărârii Consiliului Județean Tulcea nr. 137/08.09 și a Hotărârii Consiliului Județean Tulcea nr. 115/29.06.2018“.
 
Amintim, în iulie 2020, Max Boegl Romania SRL a deschis un punct de lucru în Tulcea, pe strada 9 Mai, care urma să fie folosit „în vederea bunei derulări a Proiectului «Modernizarea Portului Tulcea de la Mm38+1350 la Mm 38+800»“.

 
În primă instanță, Tribunalul Tulcea a respins cererea Party Pass SRL de anulare a PUZ-ului pentru modernizarea portului, în minuta Hotărârii 673/2023 a instanței arătându-se că Tribunalul „admite cererea de intervenție accesorie formulată de Asocierea Max Boegl România – Complex Delta SRL – Max Bögl Stiftung & CO. KG“.
 
Astfel, instanța „respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată“.
 
Decizia Tribunalului Tulcea a fost atacată în recurs de către reprezentanții Party Pass SRL, iar acum Curtea de Apel Constanța va decide dacă se impune sau nu anularea PUZ-ului.
 
Asocierea Max Boegl România – Complex Delta SRL – Max Bögl Stiftung & CO. KG și-a adjudecat contractul de lucrări pentru implementarea proiectului de modernizare a Portului Tulcea.
 

 
Despre Party Pass SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 25 ianuarie 2024, Party Pass SRL a fost înființată în 2006, are sediul social în Tulcea, pe strada Portului, nr. 2 și se ocupă de restaurante.
 
Asociați sunt Nicoleta Andrei, Liviu Andrei Frandeș și Doina Frandeș, ultima fiind și administratorul societății, iar numele celor trei regăsindu-se și în Karyna Com SRL.
 
Totodată, numele lui Liviu Andrei Frandeș figurează și în Danubiu Cons SRL și Solar Blue SRL.
 
În 2022, societatea a declarat 0 angajați, profit peste 3.200 de lei și cifra de afaceri peste 24.000 de lei.
 
Despre Max Boegl Romania SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 25 ianuarie 2023, Max Boegl România SRL a fost înființată în 2003, are sediul social în București, Sector 5, Strada Izvor, nr. 80 și se ocupă de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
 
Firma are mai multe puncte de lucru în Tulcea.
 
Acționar unic este compania Max Boegl International SE, din Germania, iar administratori sunt Eichhorn Oliver Richard Georg, Gorgner Klaus și Kirr Mathias.
 
Conform termene.ro, societatea figurează cu șase contracte publice, toate încheiate cu Județul Tulcea.
 
În 2022, firma a declarat 85 de angajați, profit peste 17,39 de milioane de lei și cifra de afaceri peste 43,41 de milioane de lei.
 
Despre Complex Delta SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 24 ianuarie 2024, Complex Delta SRL a fost înființată în anul 1992, are sediul social în Tulcea, pe strada Isaccei, nr. 2 și se ocupă de construcții hidrotehnice.
 
Firma are un punct de lucru și pe strada Marmurei, nr. 2, din Tulcea.
 
Asociat unic și administrator este omul de afaceri tulcean Hristu Caraman, al cărui nume se leagă și de Delta Park SRL, Delta Green Energy SRL, Delta Windkraft SRL, Delta Premium Residence SRL, Compania de Construcții Hidrotehnice Delta SRL și Hotel Delta SA (unde este administrator).
 
Conform termene.ro, Complex Delta SRL figurează cu 208 achiziții directe (Instituția Prefectului – Județul Tulcea, Instititul de Cercetări Eco-Muzeale Gravilă Simion, Centrul Cultural Jean Bart Tulcea, Comuna Mahmudia, Județul Tulcea printre autoritățile contractante) și 29 de contracte publice (Compania Națională Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării – ARBDD, Județul Tulcea, Comuna Murighiol, Comuna Pardina printre autoritățile contractante).
 
În 2022, Complex Delta SRL a declarat 182 de angajați, profit peste 32,43 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 106,91 de milioane de lei.
 
Pentru a reveni la procesul de la Constanța, oricare va fi decizia Curții de Apel, ea va fi definitivă.
 
Următoarea înfățișare este stabilită pentru data de 11 martie 2024, de la ora 10.00.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Peste 16 milioane de euro, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru modernizarea Portului Sulina, etapa I. Ce firme iau banii
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii