Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:43 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre s-ar putea întoarce azi în orașul pe care l-a condus timp de 15 ani! Motivul, un dosar în instanță (document)

ro

27 Aug, 2020 00:00 3107 Marime text
  • În acest dosar, recent, judecătorii i-au respins fostului primar al Constanței cererea privind transferul temporar în Republica Madagascar.
  • Radu Mazăre a fost condamnat în primă instanţă, la Tribunalul Constanța, la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. Sorina-Gina Hortolomei-Moscu a luat tot în primă instanţă doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.
  • Amintim că Radu Mazăare a demisionat, pe data de 22 mai 2015 din funcția de primar al Constanței, după 15 ani de mandat..

Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, aflat în prezent în stare de detenție într-un penitenciar din țară, fiind în executarea unei pedepse de nouă ani de închisoare aplicată în Dosarul Retrocedărilor, este așteptat azi la Curtea de Apel Constanța!
 
Judecătorii Marius Cristian Epure (președintele Curții de Apel Constanța) și Adriana Ispas (vicepreședintele Curții de Apel Constanța), vor avea azi în atenție dosarul în care Radu Mazăre a fost condamnat în primă instanţă, la Tribunalul Constanța, la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. Tot în prezenta cauză, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a luat tot în primă instanţă doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.
 
Până în prezent, în acest dosar au fost acordate 11 termene în fața apelului. Toate termenele acordate de Curtea de Apel Constanța pot fi citite integral accesând secțiunea Documente.
 
De precizat că la termenul trecut, cei doi judecătorii i-au respins fostului primar al Constanței cererea privind transferul temporar al lui Radu Mazăre în Republica Madagascar.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
„La data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“.
 
„La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 m.p. și 502,81 m.p., aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“.
 

„Concret, inculpatul Mazăre Radu Ștefan a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina“.
 

Teren transferat societăților Bulevard și Millenium Global Development SA

 
„La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei Moscu Sorina Gina și SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanța, un teren în suprafață de 502,81 m.p. cunoscând că prețul atribuit era cu mult diminuat față de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăților comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) și de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeași inculpată.
Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestor terenuri“.
 
„După trimiterea sa în judecată, prin rechizitoriul nr. 29/P/2005 din data de 24 octombrie 2008, (comunicat 271/VIII/3 și 28 octombrie 2008) împreună cu Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion și Chircă Nora Alina, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, deși avea obligația legală, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea acestora din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea“.
 
„În intervalul de timp dintre 17 martie 2009 (data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 20821/20.11.2008) și până în prezent, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu știință, nu și-a îndeplinit obligația care decurgea din funcția de Primar al municipiului Constanța privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanța, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum și un avantaj patrimonial pentru persoana care folosește, în prezent, fără drept cele două imobile. Până în prezent, nici Primăria municipiului Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu au comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deși li s-a cerut acest lucru“.
 

„În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra terenurilor cu suprafețele de 11.890 m.p. și 502,81 m.p.. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține asigurătorii dispuse în cauză și luarea măsurii preventive a interdicției dizolvării SC Bulevard SA. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, potrivit comunicatului DNA nr. 672/VIII/3 din 3 aprilie 2015.
 

Alt dosar, altă cerere transfer în Madagascar

 
Recent, într-un alt dosar, Radu Mazăre a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel București să fie transferat în Republica Madagascar! Dosarul (2914/2/2020, având ca obiect contestaţia la executare) a fost înregistrat pe rolul Secţiei I penale a Curții de Apel București pe data de 19 iunie. Ulterior, Radu Mazăre a solicitat retragerea cererii de contestație la executare. Pe cale de consecință, judecătorii de la Curtea de Apel București au luat act de retragerea contestației la executare formulată de „contestatorul – condamnat Mazăre Radu – Ștefan“.  
 
Citește și
 
Radu Mazăre, o nouă cerere de a fi transferat în Madagascar! Alte detalii din dosar și cum s-a terminat procesul

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa
Judecătorii au încetat procesul față de omul de afaceri Georgică Giurgiucanu (minută)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii