Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:27 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJDP Constanța, lovitură în instanță în procesul cu Adrian Gâmbuțeanu, fostul director

ro

08 Mar, 2024 15:12 1082 Marime text


RAJDP Constanța pierde la Curtea de Apel cei circa 300.000 de euro pe care îi câștigase în primă instanță de la Adrian George Gâmbuțeanu, fostul director al instituției.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au admis apelul lui Gâmbuțeanu împotriva deciziei inițiale a Tribunalului, prin care fusese admisă acțiunea RAJDP, și au decis anularea sentinței atacate.
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 8354/118/2021*, în care părți sunt RAJDP Constanța, în calitate de reclamant și Adrian George Gâmbuțeanu, în calitate de pârât, obiectul dosarului fiind acțiune în răspundere contractuală.
 
În acest proces, la sfârșitul lunii octombrie 2023, Tribunalul a admis, în urma rejudecării, acțiunea deschisă de RAJDP Constanța și l-a obligat pe fostul director să achite instituției suma de 1.493.330 de lei, adică echivalentul a peste 300.000 de euro, la cursul actual.
 
În minuta hotărârii de la Tribunal, casată acum de Curte de Gâmbuțeanu, se arată că instanța „admite acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa în contradictoriu cu pârâtul Gîmbuţeanu Adrian - George. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1493330 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului constând în plăţi nelegale de tichete cadou“.
 
Acum, această decizie a fost schimbată de Curtea de Apel.
 
Iată minuta deciziei din apel a Curții:

 
„Admite apelul. Anulează în tot sentinta civilă apelată nr.2949 din 24.10.2023 pronuntată de Tribunalul Constanta si rejudecând dispune: Respinge ca nefondată actiunea. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Constanța“
 
Decizia Curții poate fi atacată în recurs, urmând ca dosarul să fie trimis, în acest caz, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
 
Conform datelor noastre, la Curtea de Apel cazul s-a aflat în atenția completului format din magistrații Veronica Tudor și Mihaela Cristina Mocanu, de la Secția I Civilă a instanței, cea din urmă fiind vicepreședintele Curții.
 
Acum, rămâne de văzut dacă Regia va declara recurs.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat în primă instanță! Apelul, amânat pentru luna mai 2024
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii