Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:49 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Recensământul“ dosarelor Covid la Constanța Pedepse de până la 15 ani. Date oficiale din anchetele procurorilor

ro

11 Apr, 2020 00:00 4261 Marime text


De la izbucnirea violentă a epidemiei de Coronavirus în România mai mulți constănțeni s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Cu toate că, la început, infracțiunea cu pricina „speria“ prea puțini oameni, între timp aceasta a fost modificată astfel că textul legislativ prevede în prezent că ea poate fi pedepsită chiar cu închisoare de până la 15 ani, în anumite cazuri grave. În contextul în care, pe rețelele de socializare și nu numai auzim aproape zilnic de cazuri ale unor oameni ce nu au respectat măsurile în vigoare și sunt acum suspecți în dosare penale privind zădărnicirea combaterii bolilor, ZIUA de Constanța face o sinteză a așa-numitelor Dosare Covid din județ, ori care privesc constănțeni.

Primul constănțean care a ajuns în atenția procurorilor din cauza COVID-19 a fost însuși senatorul Vergil Chițac. Pe data de 16 martie, Parchetul General preciza că magistrații s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor în cauza privind un membru al Senatului ce a participat la mai multe întâlniri, oficiale și private, după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu Covid-19. La momentul emiterii comunicatului oficial de către Parchetul General, senatorul era deja internat în spital, fiind depistat pozitiv cu Coronavirus. După circa 15 zile de la această informare oficială emisă de Parchetul Curții Supreme, procurorii constănțeni aveau să deschidă, la rândul lor, alte cinci dosare privind infracțiuni de zădărnicirea combaterii bolilor.
 

„A participat la mai multe întâlniri oficiale și private“


Să o luăm cu începutul: așa cum am menționat deja, cazul ce îl privește pe senatorul Chițac a fost făcut public de Biroul de Informare și relații publice al Parchetului General pe data de 16 martie. La momentul respectiv, datele oficiale comunicate de procurori erau următoarele: „În cursul zilei de astăzi (nr., 16 martie 2020), procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, în temeiul art. 292 din Codul de procedură penală, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, în cauza privind un membru al Senatului României care a participat la mai multe întâlniri oficiale și private ulterior intrării în contact cu o persoană infectată cu virusul Covid-19“. Se mai face în comunicatul oficial următoarea precizare: „menționăm că măsurile dispuse în prezenta cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție“.
 

Soția, diagnosticată cu COVID-19. Soțul a uitat să menționeze


După circa două săptămâni, procurorii constănțeni au deschis și ei dosare pentru zădărnicirea combaterii COVID-19. Trebuie menționat de la bun început că, întocmai ca în cazul senatorului Chițac, și comunicările oficiale ce privesc cauzele constănțene legate de această infracțiune precizează că principiul prezumției de nevinovăție nu este răsturnat de măsurile dispuse față de persoanele cercetate în cadrul anchetei.
Prima anchetă penală pentru județul Constanța a fost deschisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, pe data de 30 martie, informarea oficială fiind făcută pe 2 aprilie. Potrivit Compartimentului de Informare și relații publice al Parchetului Tribunalului Constanța, cazul a fost înregistrat la Parchetul Judecătoriei Mangalia pe 30 martie 2020, sub numărul 498/P/2020.
Procurorii arătau că dosarul avea ca obiect „comiterea infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor și fals în declarații prevăzute de art. 352 alin. 2 și art. 326 alin.2 din Cod penal, constând în aceea că, la datele de 21.03.2020 și 25.03.2020, un bărbat s-a prezentat la Spitalul Municipal Mangalia, Secția Primiri Urgențe Pediatrie și, cu ocazia completării chestionarului pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 la pacienții care se prezintă la UPU/CPU camera de gardă, acesta a declarat, în mod fals, că nu a intrat în contact cu alte persoane suspecte/diagnosticate cu acest virus, însă soția sa fusese anterior depistată pozitiv cu virusul COVID-19 și se afla în tratament la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța“. Au mai precizat anchetatorii că bărbatul a fost introdus în izolare, la domiciliu.
 

Șase cadre medicale, testate


În aceeași zi, respectiv 2 aprilie, a fost prezentat și cazul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Cercetat în dosar este un bărbat care se afla în autoizolare la momentul producerii faptelor. Iată informațiile oficiale puse la dispoziție de anchetatori: „La data de 01.04.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova, s-a înregistrat dosarul penal nr.254/P/2020 având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 alin.2 C.pen., constând în aceea că în data de 30.03.2020, un bărbat, aflat în a treisprezecea zi de izolare la domiciliu impusă de organele de poliţie, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a autoaccidentat şi s-a deplasat la Spitalul Orăşenesc Hârşova pentru acordarea de îngrijiri medicale“.
Au arătat procurorii că „în această împrejurare, bărbatul în cauză a fost recalcitrant, a adresat injurii personalului medical şi a scuipat o infirmieră, portarul şi un alt angajat al unităţii. Un număr de 6 cadre medicale au intrat în contact direct cu acesta şi i-au acordat îngrijiri, fiind spitalizat. Ulterior, bărbatul şi cele 6 cadre medicale au fost testate pentru COVID-19, rezultatele fiind negative“.
Cercetările sunt efectuate de către Poliția Orașului Hârșova, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.


 

Primul caz din municipiu


În final, tot pe 2 aprilie, a fost făcut public și cel de-al treilea „Dosar Covid“ din județul Constanța, de data aceasta fiind vorba chiar de municipiul Constanța. Informațiile oficiale puse la dispoziție de anchetatori arată că „sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art.352 alin.2 C.p.“.
Concret, ancheta a pornit de la sesizarea din oficiu a polițiștilor de la SIC după ce, pe data de 11 martie, în presă apăruse informația potrivit căreia „un angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a fost confirmat ca purtător al virusului COVID-19 şi că a fost prezent la muncă fiind deja purtător al acestui virus“.
De asemenea, se aduce la cunoștința opiniei publice că principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază cei anchetați nu este răsturnat de măsurile dispuse în cauză, acestea fiind o etapă a procesului penal.
 

Refuz de dezinfecție


În data de 6 aprilie, un nou „Dosar Covid“ se formează la Parchetul Judecătoriei Constanța.
Oficial, opinia publică este informată că „sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 al. 2 Cod penal, în cauza înregistrată la 06.04.2020 ca urmare a plângerii formulate de o persoană juridică“.
Mai spun procurorii că „ancheta are ca obiect cercetarea împrejurărilor în care un grup de persoane aflate pe o platformă maritimă refuză să permită efectuarea dezinfecției platformei, deși la bordul acesteia a fost identificată o persoană care a prezentat simptome caracteristice COVID 19“.
 

Depistați pozitiv, au luat un taxi până la spital



În final, pe 9 aprilie, la Parchetul  de  pe lângă Judecătoria Constanța se înregistrează dosarul penal cu nr. 3371/P/2020 având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Dosarul a fost format ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție. Potrivit datelor oficiale, „ancheta are ca obiect cercetarea împrejurărilor în care două persoane, cărora le-a fost comunicat că sunt confirmate cu COVID19, s-au deplasat la sediul unității spitalicești din mun. Constanța cu un taxi, încălcând astfel măsurile de carantină“
În cauză se efectuează cercetări de către Poliția Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 

Închisoare de până la 15 ani. Ce prevede legislația


În legislația în vigoare la ora actuală, infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor poate fi pedepsită cu închisoare de până la 15 ani. Redăm, în continuare, textul oficial al Articolului 352 din Codul penal, modificat prin OUG nr. 28/18.03.2020:
„(1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(6) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(8) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (3) se pedepsește.
(9) Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.“
Prin același act normativ a fost introdus și Articolul 352^1, „omisiunea declarării unor informații“, cu următorul cuprins: „Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea unele informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“.

Citește și:

Coronavirus:
Oficial de la Parchetul General despre cazul senatorului PNL de Constanța Vergil Chițac

Doi constănțeni, confirmați cu COVID19, au mers la spital cu un taxi. S-a deschis dosar penal

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii