Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:55 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regulamentul pentru Peninsula Constanța, atacat a treia oară!

ro

11 May, 2022 00:00 1643 Marime text
Intrarea în Zona Peninsulară Constanța
  • În cauză, urmează ca dosarul să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată și să se stabilească data primei înfățișări.
  • Primul dosar în care a fost solicitată anularea regulamentului va fi analizat de judecătorii Secției Contencios administrativ și fiscal a instanței în cursul acestei săptămâni.
 
O nouă acțiune pentru anularea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a Constanței a fost deschisă, la Tribunalul Constanța!
 
Este vorba despre procesul intentat de societatea 77 & Madison ADK SRL (pe care funcționează restaurantul Pizzico, din Piața Ovidiu) Consiliului Local Constanța, pentru anularea HCL 294/31.08.2021 prin care a fost adoptat noul Regulament pentru Peninsula Constanța.
 
Dosarul are indicativul 3234/118/2022 și a fost înregistrat la data de 9 mai 2022 pe rolul Secției Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, acțiunea venind la doar câteva zile după ce, în dosarul 2975/118/2022, regulamentul a fost contestat de societățile Gambino & Lyra, Viperoom Express și Viperoom Pub.
 
În cauză, urmează ca dosarul să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată și să se stabilească data primei înfățișări.
 
Amintim, aceasta este cea de-a treia acțiune care vizează anularea Regulamentului de acces în Peninsula Constanța.
 
Prima dintre acțiuni a fost deschisă de parohiile Sfântul Anton de Padova și Biserica Sfântul Nicolae Vechi, alături de mai mulți rezidenți din Peninsula Constanța.
 
Cea de-a doua acțiune pentru anulare a fost deschisă de cele trei societăți amintite anterior.
 

Primul dosar în care a fost solicitată anularea regulamentului va fi analizat de judecătorii Secției Contencios administrativ și fiscal a instanței în cursul acestei săptămâni.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

„Atacul“ peninsularilor!
Documentul elaborat de administrația Chițac, în pericol? „Eu am introdus acțiunea pentru anularea regulamentului în întregime!“ (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii