Revoltător! O persoană, pusă la pământ și buzunărită, în zona „Trocadero” din Constanța! Suspectul a plecat cu mâinile goale, dar a primit condamnare la închisoare
Revoltător!: O persoană, pusă la pământ și buzunărită, în zona „Trocadero” din Constanța! Suspectul


Un incident revoltător a avut loc în zona „Trocadero” din municipiul Constanța! O persoană a fost împinsă, pusă la pământ și buzunărită într-un gang din dreptul străzii Năvalnicului. Ghinionul presupusului agresor a fost că persoana nu avea obiecte de valoare asupra sa.
Drept urmare, suspectul a fost identificat de polițiști și deferit justiției sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
În cauza menționată, la începutul lunii februarie a acestui an, Judecătoria Constanța a hotărât ca inculpatul Mustan Emurah să execute 2 ani de închisoare, în regim de detenție, dat fiind faptul că infracțiunea ar fi fost comisă în stare de recidivă postexecutorie.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul .. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani, pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.
Pedeapsa închisorii de 2 ani se execută în regim de detenție, cf. art. 60 C.pen.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 45 alin. 3 lit. b) C.pen., aplică inculpatului partea din pedeapsa complementară anterioară neexecutată (din sent. pen. nr. 1732/04.10.2022 a Judecătoriei Giurgiu def. prin dec. pen. nr. 418/08.12.2022 a Tribunalului Giurgiu), urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani.
Deduce din durata pedepsei complementare rezultante perioada deja executată, de la data de 28.08.2024 la zi. În baza art. 45 alin. 3 lit. b) ?i alin 5 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. corob. cu art. 202 alin. 1 și 3 C.pr.pen., constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului .., pe care o menţine.
În baza art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse în cauză, de la 24.09.2024 la zi. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 4.000 lei (din care 3.000 lei cheltuieli aferente urmăririi penale și 1.000 lei cheltuieli aferente judecății). În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen., dispune avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, pentru av. Constantin Georgian, suma de 1.718 lei, cf. delegației seria AV nr. 4751/14.10.2024, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanța. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 05.02.2025.
Document: Hotărâre 122/2025 05.02.2025
Inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, a depus contestație care a fost înregistrată pe Secția Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a Curții de Apel Constanța, și care va fi analizată de magistrați în iunie 2025. Oricare va fi decizia instanței superioare, va rămâne definitivă.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, a fost trimis în judecată inculpatul M.E. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
În actul de sesizare a instanței, s-a reţinut în sarcina inculpatului M.E. că în ziua de 18.09.2024, în jurul orei 13:41, în timp ce persoana vătămată, ce nu a putut fi identificată până în prezent, se afla pe un gang amplasat între două proprietăți din dreptul imobilului nr.6, de pe str. Năvalnicului și proximitatea blocului LE31 din mun. Constanța, zona ”Trocadero”, inculpatul a exercitat acte de violență asupra acesteia, reprezentate de acțiuni de imobilizare, îmbrâncire și trântire la sol, după care i-a introdus mâna dreaptă în buzunarul stâng al gecii cu care era îmbrăcată, cu scopul vădit de a o deposeda de bunurile de valoare, acțiune fără finalitate, întrucât nu au fost găsite bunuri de valoare.
Sursa text: Rejust.ro
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Scandal în Cumpăna Un bărbat, acuzat că și-ar fi bătut unchiul în fața unui magazin! Prima condamnare a presupusului agresor, contestată la Curtea de Apel Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp