Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:50 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sârbii condamnați la Tulcea pentru trafic de droguri de mare risc cer să fie eliberați

ro

19 Feb, 2021 00:00 2301 Marime text
  • Prin decizia de condamnare, Tribunalul Tulcea a dispus confiscarea cantității de 994,58 grame de cocaină, rămasă în urma analizelor de laborator și după reținerea contraprobelor.


Cei doi cetățeni sârbi condamnați de Tribunalul Tulcea în primă instanță la câte nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc (1.040 kg de cocaină, de puritate 90%, cu o valoare de piață de aproximativ 300 de milioane euro), au cerut să fie puși în libertate.


Solicitările celor doi inculpați au fost trimise spre soluționare Curții de Apel Constanța.


Magistrații au respins cererile inculpaților și au decis menținerea lor în spatele gratiilor.
 

Oficial de la instanță

„Constată legalitatea şi temeinica măsurii arestării preventive a inculpaţilor Krstic Tode şi Cvetkovic Nenad şi menţine măsura preventivă în discuţie. Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de apelanţii inculpaţi. Definitivă“.


Decizia este definitivă.

Amintim că prin decizia de condamnare, Tribunalul Tulcea a dispus confiscarea cantității de 994,58 grame de cocaină, rămasă în urma analizelor de laborator și după reținerea contraprobelor.



Potrivit DIICOT, „în seara zilei de 20.03.2019, pe raza unei localități din județul Tulcea, dintr-un autovehicul tip dubiță, înmatriculat în București, a fost pierdut cu ocazia încărcării un pachet ambalat conținând 1 kg de cocaină“.

„Ulterior, au fost efectuate investigații specifice cu privire la traseul mărfii și participanții la săvârșirea infracțiunii de către procurorii DIICOT și ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO. De asemenea, în dimineața zilei de 22.03.2019, pe malul Mării Negre, în zona localității Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, a fost identificată o barcă răsturnată, iar pe mal și în barcă se aflau mai multe pachete suspecte, învelite în baloane de cauciuc, similare ca logo, mod de ambalare și conținut cu pachetul depistat în data de 20.03.2019. Precizăm că ambarcațiunea, înmatriculată în România, prezenta un orificiu dreptunghiular în zona chilei și se afla într-o zonă de plajă, situată la cca 2 km nord de gura de vărsare a Brațului Sfântu Gheorghe, în apa mării, la cca 4 m de țărm“, conform DIICOT.
România, țară de tranzit
Cantitatea totală identificată și confiscată a fost de 1.040 kg cocaină, de puritate 90%, cu o valoare de piață de aproximativ 300 de milioane euro.

Precizăm că, pe piața drogurilor, la momentul vânzării către consumatori, această cantitate urma să fie triplată, prin combinarea cu diferite substanțe specifice.


Din cercetările efectuate a rezultat că drogurile au intrat în România pe cale maritimă, că România era țară de tranzit și, drept urmare, substanțele urmau să părăsească teritoriul nostru, pe cale rutieră.

Unul dintre inculpații în cauză a fost depistat la punctul de trecere a frontierei cu Serbia de la Porțile de Fier 2, într-un autovehicul înmatriculat în Serbia, în calitate de pasager.


Citește și

Iulian Grigorenco, Niculae Stănică, Stan Alexandru și Emanuel Bahica, cercetați de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța

Oficial!
Angajatul Poliției Militare, din Tulcea, arestat preventiv la cererea DIICOT, pus în libertate

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii