Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șase italieni condamnați la Constanța!

ro

04 Apr, 2022 00:00 1832 Marime text

 
  • Organele de urmărire penală au decis efectuarea unei descinderi în Mamaia, la adresa unde se aflau cazați traficanții.
 
  • În timpul percheziției, unul dintre cei vizați de anchetă le-a comunicat oamenilor legii că în apartament se găsesc mai multe tipuri de droguri, pe care le deținea în scopul vânzării pe litoral.
 
Șase cetățeni italieni trimiși în judecată de procurorii DIICOT Constanța (în 2018), pentru trafic de droguri de mare risc și deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, au fost condamnați zilele trecute în primă instanță!
 
Philippe B. a fost condamnat pentru infractiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc (fapta din 28.04.2018), la pedeapsa de 2 ani închisoare, tot pentru infractiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc (fapta din data de 29.04.2018), la pedeapsa de 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, iar pentru infractiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept a primit pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
 
Instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse (2 ani şi 3 luni), respectiv 9 luni, în final aplică inculpatului pedeapsa de 3(trei) ani şi 3(trei) luni închisoare cu executare.
 
Al doilea inculpat (Kaled A.) a luat pentru infractiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc pedeapsa de 5 ani închisoare, iar pentru infractiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept a primit pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. Tribunalul a contopit pedepsele aplicate inculpatului, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedepsă (de 6 luni), respectiv 2 luni, în final aplică inculpatului pedeapsa de 5 (cini) ani şi 2(două) luni închisoare cu executare.
 
Felice G. (al treilea inculpat) a primit doi ani ți o lună de închisoare cu suspendare pentru pentru infractiunea de trafic de droguri de risc și pentru infractiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
 
Al patrulea inculpat, Mattia N. a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.
Andrea V (al 5-lea inculpat) a luat 5 luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.
 

Camilla N. a fost condamnată, pentru infractiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, la pedeapsa amenzii în cuantum de 4500 lei, reprezentând 150 zile-amendă cu o valoare a zilei-amendă de 30 lei.
 
Tribunalul Constanța a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă de procuror prin ordonanța nr. 262/D/P/2018 din 22.06.2018, în vederea confiscării speciale, ca şi a garantării excecutării cehltuielilor judiciare, asupra mai multe sume de bani (euro și lei).
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În actul de sesizare a instanței, procurorii DIICOT Constanța arată, printre altele, că inculpații ar fi deținut fără drept,  într-un imobilul situat în Constanţa, staţiunea Mamaia, 205 comprimate MDMA, cannabis, cocaină și ketamină, drogurile fiind destinate atât punerii în vânzare, cât şi consumului propriu.    
 
 PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Afaceri „necurate“ cu tomate
Cine se află în spatele firmelor trimise în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii