Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:16 12 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal juridic la Bărăganu Contractul de arendă cu fosta firmă a familiei Neague, anulat! Prefectura Constanța contestă hotărârea Consiliului Local

ro

11 Apr, 2025 17:00 481 Marime text
  • Tribunalul Constanța a anulat Hotărârea Consiliului Local Bărăganu privind rezilierea contractului de arendă dintre Primărie și firma La Titu Frumosu SRL, controlată în trecut de fostul primar Titu Neague și actuala primăriță, Mădălina Neague
  • Prefectura Constanța a contestat hotărârea, invocând nereguli administrative, iar dosarul a ajuns în recurs la Curtea de Apel.
  • Firma La Titu Frumosu SRL a fost anterior implicată într-un dosar penal instrumentat de DNA, iar Mădălina și Titu Neague au fost condamnați pentru infracțiuni legate de obținerea ilegală de fonduri europene.
  • Ancheta a scos la iveală documente falsificate și implicații directe ale administrației locale în procesul de atribuire a terenurilor.
 
Dosarul 7769/118/2023 a ajuns pe masa magistraților de la Curtea de Apel Constanța, și este vizată anularea unei hotărâri a Consiliului Local Bărăganu, cu privire la un teren deținut de firma unde, în trecut, administrator au fost, pe rând, fostul primar Titu Neague, cât și soția sa, actuală primăriță, Mădălina Neague.
 
Dosarul, în recurs, este înregistrat pe 10 aprilie 2025, având ca obiect acțiunea Prefectului Județului Constanța, privind anularea unul HCL emis de CL Bărăganu, mai precis HCL 48 din 31 iulie 2023. Intervenient este La Titu Frumosu SRL, companie ce a fost administrată în trecut de fostul edil și de către soția sa, în prezent primar în comuna din județul Constanța. Recurent apare Cristian Corina Antonela, ce este consilier local în cadrul CL Bărăganu, din partea formațiunii politice AUR.
 
Fondul s-a disputat la Tribunalul Constanța, unde judecătorii au dat următoarea soluție pe scurt, la data de 6 martie 2025 – „Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI CONSTANŢA, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂRĂGANU şi intervenienta SC LA TITU FRUMOSU SRL. Anulează Hotărârea nr. 48/31 iulie 2023 emisă de CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI BĂRĂGANU privind anularea contractului de arendare încheiat între SC LA TITU FRUMOSU SRL şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂRĂGANU. Obligă pârâtul să achite intervenientei suma de 7.140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul apărătorului ales Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 06 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.
 
Reprezentanții Prefecturii Constanța au solicitat admiterea cererii pe motiv că n-au fost respectate prevederea art. 136 din Codul Administrativ, referitoare la documentația prealabilă adoptării proiectului de hotărâre de Consiliu Local. Din scrisurile care sunt depuse la instanță, apreciază că se poate constata faptul că acțiunea Prefectului Județului Constanța este temeinică și legală. Apărătorul ales al intervenientei susţine că este de acord cu acțiunea formulată de către reclamant.
 
Pe de o parte nu au fost nerespectate prevederile art. 134 din C. administrativ care se referă la convocarea ședinței Consiliului în cadru căreia s-a adoptat HCL-ul atacat, în ceea ce priveşte convocatorul sunt două probleme, pe de o parte, nerespectarea termenului prevăzut de art.134 alin. (2) și (3,) din convocator a observat că a fost emis pe 28 iulie 2023, nu știe data exact când a fost comunicată Consiliului, presupune că a fost comunicată chiar în data respectivă. Nu a fost respectat termen de 3 zile, calculat conform art.181 Cod procedură civilă, în condițiile în care ședința Consiliului chiar extraordinară fiind a avut loc pe 31. Data minimă la care ar fi putut să aibă loc ședința Consiliului extraordinară fiind ar trebui să fie 1 august, presupunând că s-a comunicat în aceiaşi zi în care a și fost depus convocatorul la secretariatul Consiliului Local. Acesta ar fi un prim motiv de nelegalitate în ceea ce privește convocatorul. Un al doilea motiv, așa cum a indicat în cadrul concluziilor scrise este lipsa unor serii de mențiuni obligatorii conform alin. (5) din același articol 134, în cadrul convocatorului fiind menționat doar titlu proiectelor, în schimb o serie de, sunt mai multe, vreo șase mențiuni obligatorii care trebuie să fie cuprinse în cadrul convocatorului, care nu se află. Acesta ar fi al doilea motiv de nelegalitate raportat la lipsa acestora din convocator.
 
În ceea ce privește lipsa avizelor, așa cum a sesizat și Prefectul a indicat ca motiv de nelegalitate referatul de aprobare care a fost cumva de unde a plecat sesizarea Instituției Prefectului, hotărârea a fost adoptată pe 31, la data respectivă trebuia să existe deja un referat de aprobare din partea inițiatorului când, după ce s-a adoptat hotărârea Constituției, şi-a dat seama că nu există acest referat şi pe data de 1 august l-a înregistrat la primărie, evident, după termenul prevăzut de lege, astfel încât nu au fost respectate prevederile art.136 alin.(6) și (8).
 
Și ultimul aspect pe care l-a mai invocat, obiectul acelei hotărâri de Consiliul Local era o hotărâre din partea arendatorului Consiliul Local de reziliere a unui contract civil în care societatea este arendaş. În mod evident și din această perspectivă este nelegală hotărârea de Consiliul Local, în referat se susține pe de-o parte că nu ar fi avut pârâtul Consiliul Local titlul de proprietate în urma unei hotărâri a unei instanțe, acel dosar îl știe, a participat, nu are nicio legătură cu titlul de proprietate, nu se discută acest lucru acolo. Acest primul motiv este evident inexistent iar al doilea motiv invocat în cadrul referatului pentru această hotărâre a Consiliului Local este decesul reprezentantului societății, iarăși, articolul din Codul civil care se invocă nu are nicio legătură, pentru că dacă a murit reprezentantul unei societăți nu înseamnă că societatea își pierde automat contractele, situație în care solicită să se constate că este temeinică acțiunea formulată de Instituția Prefectului şi anularea Hotărârii Consiliului nr. 48 din 31 iulie 2023, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le depune la dosar.
 

Cum a decis Tribunalul Constanța anularea HCL
 
În ceea ce privește primele două motive de anulare, Tribunalul reține incidența dispozițiilor art. 136 alin. (3) și (8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ conform cărora ”(3)Proiectele de hotărâri ale consiliului local însoţite de referatele de aprobare ale acestora şi de alte documente de prezentare şi de motivare se înregistrează şi se transmit de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale: a)compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului în vederea analizării şi întocmirii rapoartelor de specialitate; b)comisiilor de specialitate ale consiliului local în vederea dezbaterii şi întocmirii avizelor. (8)Fiecare proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local este supus dezbaterii numai dacă este însoţit de: a)referatul de aprobare, ca instrument de prezentare şi motivare, semnat de iniţiator; b)rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului; c)avizele cu caracter consultativ ale comisiilor de specialitate ale consiliului local; d)alte documente prevăzute de legislaţia specială.”
 
Așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior redate, un proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi poate fi pus în discuție numai dacă este însoțit de referatul de aprobare, de rapoartele compartimentelor de resort și de avizele consultative ale comisiilor de specialitate.
 
Cu toate acestea, Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 2510/28 iulie 2023 a fost suspus dezbaterii în ședința din data de 31 iulie 2023, deși nu era însoțit de referatul de aprobare, de rapoartele compartimentelor de resort și de avizele consultative ale comisiilor de specialitate, contrar art. 136 alin. (3) și (8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
 
Astfel, întregul material probator administrat în cauză confirmă faptul că Proiectul de hotărâre ce a stat la baza hotărârii a cărei anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată nu a fost însoțit de referatul de aprobare și nici de rapoartele compartimentelor de specialitate ori de avizele emise de comisiile de specialitate juridică, economică sau agricolă, contrar art. 136 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fiind întemeiate susținerile reclamantului Prefectul Județului Constanța.

 
Procesele familiei Neague și implicația La Titu Frumosu SRL
 
Amintim că prin Hotarârea nr. 78/2024, din 04.03.2024, a Tribunalului ConstanțaNeague Magdalena a luat 3 ani de închisoare cu suspendare, iar Neague Titu a primit 4 ani inchisoare cu executare!

 
Tribunalul a încetat procesul penal față de SC La Titu Frumosu SRL pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată-sub forma falsului intelectual, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
 
SC La Titu Frumosu SRL a fost condamnată la pedeapsa amenzii în cuantum de 40.000 lei (reprezentând 200 de zile-amendă x 200 lei) pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. 

 
Tribunalul a încetat procesul penal pornit față de Neague Magdalena pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată-sub forma falsului intelectual prevazuta de art.322 c.p., rap. la art.321 C.pen., intrucat a intervenit prescriptia raspunderii penale.
 
De asemenea, tribunalul a încetat procesul penal pornit față de Neague Titu pentru fals intelectual, intrucat a intervenit prescriptia raspunderii penale.
 
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii DNA

 
Potrivit site-ului oficial al DNA, Neague Magdalena, „administrator împuternicit al SC La Titu Frumosu SRL“ este suspectată de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 
SC La Titu Frumosu SRL este acuzată de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, după cum se arată pe site-ul DNA.
 
Asta în timp ce Neague Titu, potrivit DNA, „la data faptelor administrator în fapt al S.C. La Titu Frumosu S.R.L și primar al comunei Bărăganu, județul Constanța“, este suspectat de complicitate lafolosirea sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și fals intelectual în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
„În perioada 2015 - 2017, inculpata Neague Magdalena, în calitate de administrator împuternicit al S.C. La Titu Frumosu S.R.L., beneficiind de ajutorul inculpatului Neague Titu, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru suprafețe de teren pe care fie nu le lucrase, fie nu le deținea în baza unor documente justificative perfect valabile.
 
O parte din aceste documente au fost puse la dispoziție de către primarul comunei Bărăganu, inculpatul Neague Titu.
 
Prin aceste demersuri, inculpata Neague Magdalena a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 1.547.889 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În cauză, s-a instituit măsura popririi asiguratorii asupra conturilor deținute de către inculpații Neague Magdalena, S.C. La Titu Frumosu SRL și Neague Titu.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauza.
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Astăzi s-ar putea lua decizia definitivă din dosarul primarului din Bărăganu, Mădălina Neague!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii