Scandal monstru în faţa clubului EGO din Mamaia! Ce a anunţat ieri Judecătoria Constanţa (video)
Scandal monstru în faţa clubului EGO din Mamaia! Ce a anunţat ieri Judecătoria Constanţa (video)
26 Nov, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3193
Marime text
Magistraţii Judecătoriei Constanţa au finalizat cercetările specifice în faza camerei preliminare în dosarul în care mai multe persoane au fost deferite justiţiei pentru scandalul din faţa clubului EGO din staţiunea Mamaia. Drept urmare, săptămâna viitoare, magistraţii vor anunţa dacă vor începe judecata în prezenta cauză ori dacă vor trimite dosarul înapoi la procurori pentru refacerea ori completarea urmării penale. Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Tribunalul Constanţa.
În cauză, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a cinci inculpaţi, respectiv: B. D., cercetat sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, N. I. S., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, părăsirea locului accidentului şi complicitate la lipsire de libertate şi S. B., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept, tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, un alt cetăţean, M. A. G., este cercetat sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, timp ce un alt individ, M. F. L., este bănuit de lipsire de libertate şi tâlhărie calificată.
Probatoriul administrat în cauză a relevat că, în dimineaţa zilei de 16.08.2019, în faţa clubului EGO din staţiunea Mamaia a avut loc un conflict între două grupuri de persoane care plecau de la club, motivat de faptul că unul dintre membrii grupărilor o hărţuia pe fosta sa prietenă, ce se afla în compania celeilalte grupări. Asta a dus la un haos generalizat soldat inclusiv cu vătămarea unor persoane şi inducerea unei stări de temere în rândul publicului.
Mai mult, în cadrul conflictului au fost folosite inclusiv arme neletale, deţinute în mod neautorizat.
În concret, în sarcina inculpatului B. D. s-a reţinut că, în seara de 15/16.08.2019, a purtat asupra sa un cuţit cu lamă retractabilă în clubul EGO din staţiunea Mamaia pe care, la ieşirea din club, l-a folosit îndreptându-l ameninţător către un grup de persoane adverse, şi tot în afara clubului, în acelaşi context, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă lui O. M. G. datorită căruia acesta din urmă a căzut, după care inculpatul B. D. i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul, acţiuni săvârşite în public şi care au indus un sentiment de teamă în rândul persoanelor prezente.
În sarcina inculpatului N. I. S. s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 16.08.2019, a condus autoturismul marca BMW X6, demarând în trombă din faţa clubului EGO din staţiunea Mamaia, şi datorită neatenţiei l-a accidentat pe prietenul său, O. M. G, trecând cu autoturismul peste el, şi producându-i astfel leziuni ce au necesitat 100 de zile îngrijiri medicale, după care a fugit de la locul producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului. Ulterior, şoferul a refuzat solicitarea poliţiei de supunere la recoltarea de probe biologice în vederea identificării prezenţei alcoolului şi substanţelor cu efect psihoactiv, în sânge. Mai mult, în sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai reţinut că l-a ajutat pe inculpatul S. B. să continue privarea de libertate a persoanei vătămate C. A. B., în sensul că, după ce S. B. a introdus-o cu forţa pe persoana vătămată în autoturism, a demarat şi a condus autoturismul marca BMW X6 pe ruta staţiunea Mamaia – oraş Ovidiu, iar la solicitarea expresă a persoanei vătămate să oprească pentru a coborî, a refuzat, continuând deplasarea.
În sarcina inculpatului S. B. s-a reţinut că a introdus-o cu forţa pe persoana vătămată C. A. B., în autoturismul marca BMW X6, a iniţiat şi a întreţinut un conflict, trăgând, în spaţiu public, cu un pistol neletal spre persoanele cu care a intrase în conflict, deţinând atât pistolul cu care a tras cât şi celălalt pistol care a fost identificat de organele de poliţie în autoturismul său fără autorizaţie şi astfel a indus o stare de temere în rândul persoanelor prezente în faţa clubului EGO.
În sarcina inculpatului M. F. L. s-a reţinut că, în noaptea de 15/16.08.2019, în faţa clubului EGO din staţiunea Mamaia, prin folosirea de ameninţări – cu un box – i-a sustras persoanei vătămate M.G.S. suma de 80 de lei, şi, în dimineaţa zilei 16.08.2019, tot în faţa clubului EGO, a introdus-o cu forţa pe persoana vătămată C. A. B., în autoturismul marca BMW X6. În sarcina inculpatului M. A. G. s-a reţinut că, în seara de 15/16.08.2019, a purtat asupra sa un cuţit în clubul EGO din staţiunea Mamaia şi apoi, în dimineaţa zilei de 16.08.2019, l-a scos la vedere la ieşirea din club, în contextul conflictului sus-amintit, conform procurorilor.
Trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
Citeşte şi:
Scandal în faţa clubului EGO! Mai multe persoane trimise în judecată
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii