Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:53 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul locuințelor de serviciu ale asistenților medicali din Constanța ajunge pe masa Curții Supreme! Hotărârile CJC, anulate în parte

ro

08 Dec, 2021 00:00 1722 Marime text
  • Și Tribunalul Constanța, dar și Tribunalul București și-au declinat competența de soluționare a unuia dintre dosarele deschise de cei trei asistenți medicali care au cerut anularea hotărârilor Consiliului Județean Constanța.
  • În paralel cu sesizarea Curții Supreme legat de conflictul negativ de competență, Tribunalul Constanța a decis, într-un alt dosar deschis pe aceeași temă, să anuleze în parte hotărârile Consiliului Județean Constanța.
  • Un al treilea dosar își așteaptă verdictul la data de 10 decembrie 2021.
  • Amintim, trei dintre asistenții medicali ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, care foloseau locuințele de serviciu din Complexul Summerland, din Mamaia, au dat în judecată Consiliul Județean Constanța și au obținut suspendarea hotărârilor prin care fuseseră lăsați fără locuințele de serviciu.
 
Conflictul privind locuințele de serviciu din Complexul Summerland din Mamaia pe care le foloseau o parte din asistenții medicali al Spitalului Clinic de Județean de Urgență Constanța va ajunge pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție!
 
Iar aceasta, după ce și Tribunalul Constanța, dar și Tribunalul București și-au declinat competența de soluționare a unuia dintre dosarele deschise de cei trei asistenți medicali care au cerut anularea hotărârilor Consiliului Județean Constanța.
 
În paralel cu sesizarea Curții Supreme legat de conflictul negativ de competență, Tribunalul Constanța a decis, într-un alt dosar deschis pe aceeași temă, să anuleze în parte hotărârile Consiliului Județean Constanța.
 
Totodată, un al treilea dosar își așteaptă pronunțarea, prmul verdict în cauză fiind anunțat pentru data de 10 decembrie 2021.
 
Amintim, trei dintre asistenții medicali ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, care foloseau locuințele de serviciu din Complexul Summerland, din Mamaia, au dat în judecată Consiliul Județean Constanța și au obținut suspendarea hotărârilor prin care fuseseră lăsați fără locuințele de serviciu.
 
Recent, Tribunalul Constanța, în completul CA9, prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc Dan, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal, a decis, în primă instanță, să anuleze în parte hotărârile CJC.
 
Hotărârile CJC, anulate în parte
 

Mai exact, în dosarul 3794/118/2021, deschis de Emilia Băltărețu, asistent medical generalist S, instanța a decis să admită în parte cererea formulată de aceasta, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Constanța.
 
În minuta Hotărârii nr. 2070/2021 a Tribunalului se arată că instanța  2070/2021 a Tribunalului se arată că instanța „dispune anularea Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 59/24.03.2021, privind respingerea plângerii prealabile formulată de către reclamantă împotriva Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 32/17.02.2021“.
 
În același timp, instanța „dispune anularea în parte a Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 32/17.02.2021, privind încetarea dreptului de administrare constituit în favoarea Spitalului Clinic Județean de Urgență «Sfântul Apostol Andrei» Constanța asupra imobilului – locuință de serviciu cu destinația de locuință de serviciu, situat în (...)“.
 
Nu în ultimul rând, instanța „dispune suspendarea în parte a executării HCJ Constanţa nr. 32/17.02.2021, privind încetarea dreptului de administrare constituit în favoarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa, asupra imobilului - locuinţă de serviciu situat în (...)“.
 
Decizia Tribunalului Constanța poate fi atacată în recurs în termen de 15 zile de la comunicare, urmând ca, în cazul în care se declară recurs, dosarul să fie trimis Curții de Apel Constanța.

 
Totodată, în dosarul 3793/118/2021, deschis de asistentul medical șef al Secției de Ortopedie a SCJU Constanța, Violenta Elena Cizmașu, completul CA18, prezidat de magistratul Raluca Elena Lupu, a anunțat că va pronunța verdictul în data de 10 decembrie 2021.
 
Cazul care va ajunge pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României este înregistrat sub indicativul 3792/118/2021 și a fost deschis de Lucian Dogariu, asistent medical generalist.
 
La data de 23 noiembrie 2021, Tribunalul București căruia îi fusese transmis dosarul de către judecătorii de la Tribunalul Constanța, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat dosarul în favoarea Tribunalului Constanța.
 
Totodată, instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență, așa încât „înaintează dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență“.
 
Decizia Tribunalului București este definitivă.
 
Amintim, cei trei asistenți medicali obținuseră în instanță, în primăvară, suspendarea hotărârilor Consiliului Județean Constanța prin care le era încetat dreptul de a folosi locuințele de serviciu.
 
Care sunt categoriile apreciate mai importante
 
În Hotărârea nr. 662/2021, prin care Tribunalul a decis suspendarea unei astfel de HCJ (în dosar 2243/118/2021), instanța a arătat că „raportul de specialitate nu menționează nici care sunt categoriile socio-profesionale pe care, probabil, le apreciază mai importante decât cea a personalului medical salariat al Spitalului Clinic Județean de Urgență, nici de ce e prioritar să le fie asigurate acestora locuințele de serviciu în defavoarea personalului medical cărora le deserveau până la acel moment și nici care au fost criteriile în baza cărora au fost nominalizate cele 4 apartamente dintre cele 25 de imobile cu destinația de locuință de serviciu aflat în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență «Sfântul Apostol Andrei»“.
 
Totodată, judecătorii au arătat și în acest caz că „pentru ca instanța de contencios administrativ să se poată pronunța asupra legalității actului administrativ dedus judecății, ea trebuie să cunoască rațiunile de fapt și de drept care au stat la baza emiterii sau adoptării acestuia“.
 
„Astfel, din analiza formală a susținerilor reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosar se reține că situația invocată de către reclamantă creează un indiciu de nelegalitate, un argument juridic aparent valabil în ceea ce privește nelegalitatea actului a cărui suspendare a executării se solicită“, se arată în hotărârea citată pe www.rolii.ro.
 
În întreg acest context, rămâne de văzut care va fi decizia Tribunalului Constanța, dar și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.
 
Sursa motivare: www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Consiliul Județean Constanța, învins în instanță de asistenții medicali. De la ce a pornit totul. Avem motivarea judecătorilor (documente)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii