Scenariu ca-n filme, la Constanța! Angajatul unei firme de pază ar fi furat zeci de mii de euro din bancomate! Prima condamnare
Scenariu ca-n filme, la Constanța!: Angajatul unei firme de pază ar fi furat zeci de mii de euro din bancomate!
25 Jan, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
3308
Marime text
- Instanța reține că inculpatul a profitat de poziția sa în cadrul societății de pază şi transport valori și a elaborat şi pus în aplicare un plan infracțional bine definit, în cadrul căruia profitând de informațiile la care avea acces şi de faptul că prezența sa în sala dispeceratului nu trezea suspiciuni.
- Magistrații mai arată că inculpatul înlocuia la diferite perioade de timp cheile originale ale ATM – urilor cu unele false, pentru a masca lipsa acestora pentru diferite perioade de timp, reușind să sustragă sume de bani importante din aparate.
- Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu este recidivist, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, astfel încât există premisele ca scopul pedepsei să fie atins și fără executarea de către aceasta a pedepsei aplicate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, din oraș, suspectat de furt calificat în formă continuată. Inculpatul este acuzat că, în timp ce deținea funcţia de agent însoțire şi gardare persoane fizice şi valori, în cadrul unei firme de pază, ar fi sustras din bancomate, folosind chei potrivite, suma aproximativă de 330.000 de lei.
Conform portalului instanțelor de judecată, bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.
Magistrații au dispus confiscarea de la inculpat a sumei de bani reprezentând folosul necuvenit dobândit prin comiterea infracţiunii.
Hotărârea judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
În motivarea deciziei se arată că, în ceea ce privește împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, instanța reține că inculpatul a profitat de poziția sa în cadrul societății de pază şi transport valori și a elaborat şi pus în aplicare un plan infracțional bine definit, în cadrul căruia profitând de informațiile la care avea acces şi de faptul că prezența sa în sala dispeceratului nu trezea suspiciuni, înlocuia la diferite perioade de timp cheile originale ale ATM – urilor cu unele false, pentru a masca lipsa acestora pentru diferite perioade de timp, reușind să sustragă sume de bani importante din aparate.
„Pericolul social ridicat este relevat și de faptul că a premeditat comiterea infracțiunii, luându-şi toate măsurile pentru a asigura succesul infracţional, astfel cum s-a analizat deja în prima parte a hotărârii, cauzând persoanelor vătămate prejudicii foarte ridicate“, conform motivării.
Ținând cont de toate aceste aspecte, instanța a apreciat că pentru săvârșirea infracțiunii se impune stabilirea pedepsei închisorii spre mediul intervalului, urmare a prejudiciului însemnat și modului elaborat de săvârșire, pedeapsa închisorii fiind necesară pentru reeducarea inculpatului și pentru atingerea scopului pedepsei.
Pentru aceste considerente, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În ceea ce privește modalitatea de executare, deși prejudiciul creat persoanelor vătămate este unul foarte ridicat, prin raportare la faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, și a avut o conduită bună până la această vârstă, extragerea sa din societate și executarea pedepsei în regim de detenție nu apare ca fiind singura modalitate prin care scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins, făcând și mai dificilă acoperirea prejudiciului creat persoanelor vătămate.
Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu este recidivist, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, astfel încât există premisele ca scopul pedepsei să fie atins și fără executarea de către aceasta a pedepsei aplicate.
Așadar, față de circumstanțele personale ale inculpatului, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, există premisele ca persoana condamnată să nu mai comită alte infracțiuni, fiind însă necesară supravegherea conduitei acestora pentru o perioadă determinată.
Decizia privind condamnarea nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Sursă text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Constanța retrocedată!
S-a terminat judecata în dosarul celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu – Constanța. Urmează decizia finală
Copil electrocutat mortal într-un parc de distracții la Eforie! Judecătorii au încetat procesul penal
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii