Scene de groază în Piața Tomis III Un polițist local din Constanța, lovit cu piciorul în piept! Prima condamnare
Scene de groază în Piața Tomis III: Un polițist local din Constanța, lovit cu piciorul în piept! Prima condamnare
24 Sep, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3956
Marime text
- Inculpatul a declarat că se afla în zona Tomis 3 din municipiul Constanța, unde, pe fondul faptului că avusese un conflict cu un om al străzii, la fața locului au venit mai multe persoane îmbrăcate în negru, care nu s-au legitimat, inculpatul crezând despre aceștia că sunt agenți de pază.
- De asemenea, acesta a mai susținut că s-a panicat, întrucât avea cunoștință că aceștia sunt violenți, fiindu-i frică să nu îl agreseze. A mai susținut inculpatul că persoanele „îmbrăcate în negru“ „au încercat să îmi pună cătușele, eu nu am stat, după care m-am trezit într-o mașină, dar nu îmi aduc aminte dacă avea semne distinctive. (...) După ce am constatat că sunt în mașină, m-am trezit la secția de poliție”.
Un polițist local din Constanța, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Piața Agroalimentară Tomis III, a primit o lovitură puternică în zona pieptului! Conform procurorilor, polițistul local a fost lovit, în iulie 2019, de un cetățean implicat într-un conflict cu un om al străzii, în Piața Tomis III.
Recent, Judecătoria Constanța a decis condamnarea inculpatului la un an de închisoare.
Cel în cauză nu se află pentru prima dată în atenția magistraților.
În trecut, el a mai fost condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Pe cale de consecință, Judecătoria Constanța a contopit pedeapsa stabilită în dosarul de ultraj cu cea din dosarul privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de un an de închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea, respectiv un spor de patru luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de un an şi patru luni de închisoare. Pedeapsa astfel stabilită se va executa în regim de detenţie.
Revenind la scandalul din Piața Agroalimentară Tomis III, inculpatul a fost condus la autospeciala poliției locale, loc în care a început să devină agresiv verbal și fizic, în sensul că țipa, adresa jigniri și se zbătea.
Polițistul local a mai arătat că, împreună cu colegii acestuia l-au calmat pe inculpat și l-au introdus în autospecială, unde a început să lovească cu picioarele portiera mașinii.
În acest context, persoana vătămată s-a deplasat la auto, a deschis ușa încercând să vorbească cu acesta, împrejurare în care inculpatul s-a lăsat pe spate pe bancheta autoturismului și l-a lovit cu piciorul în piept, ulterior fiind imobilizat și încătușat în vederea conducerii la sediul poliției locale.
La rândul său, inculpatul a declarat că se afla în zona Tomis 3 din municipiul Constanța, unde, pe fondul faptului că avusese un conflict cu un om al străzii, la fața locului au venit mai multe persoane îmbrăcate în negru, care nu s-au legitimat, inculpatul crezând despre aceștia că sunt agenți de pază.
De asemenea, acesta a mai susținut că s-a panicat, întrucât avea cunoștință că aceștia sunt violenți, fiindu-i frică să nu îl agreseze. A mai susținut inculpatul că persoanele „îmbrăcate în negru“ „au încercat să îmi pună cătușele, eu nu am stat, după care m-am trezit într-o mașină, dar nu îmi aduc aminte dacă avea semne distinctive. (...) După ce am constatat că sunt în mașină, m-am trezit la secția de poliție”.
Totodată, inculpatul a mai arătat că în momentul în care i s-au pus cătușele s-a opus și s-a zbătut și că, în acest context, este posibil să îl fi lovit pe unul dintre agenții de poliție cu piciorul, însă nu în mod intenționat, precizând că a constatat calitatea de agenți de poliție a respectivelor persoane în momentul în care a ajuns în sediul secției de poliție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Pedeapsă mai blândă pentru un bărbat care a amenințat o polițistă locală din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii