Școală din Constanța, despăgubită de doi copii, în urma unui incendiu. S-a declarat apel
Școală din Constanța, despăgubită de doi copii, în urma unui incendiu. S-a declarat apel
25 Feb, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1435
Marime text
- Reprezentanții unității de învățământ au declarat apel împotriva deciziei primei instanțe.
Iar aceasta, după ce reprezentanții unității de învățământ au declarat apel împotriva deciziei primei instanțe.
Amintim, este vorba despre dosarul în care Judecătoria Constanța a stabilit, în primă instanță, ca școala să primească peste 42.000 de lei, echivalând cu peste 8.500 de euro, cu titlul de daune materiale, ded la cei doi copii care au fost găsiți răspunzători pentru producerea incendiului de la școală din septembrie 2017.
În cauză, unitatea de învățământ se constituise parte civilă cu suma de 111.987,33 lei, la care a fost estimat prejudiciul cauzat în urma incendiului.
Totuși, Judecătoria Constanța a admis numai în parte acțiunea civilă, respectiv pentru suma de 42.110,74 de lei.
În motivarea acestei decizii, Judecătoria a arătat, printre altele, că „este evident că lucrările de renovări contractate nu cuprind această încăpere afectată în mod direct de incendiu, astfel că nu există legătură de cauzalitate între prejudiciul solicitat de partea civilă în cuantum de 111.987,33 lei conform contractului“.
„În schimb“, a arătat instanța, „prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a stabilit costul lucrărilor necesare pentru reparațiile aferent spațiului afectat în mod direct de incendiu ca fiind în cuantum de 42.110,74 lei cu TVA“.
„Au incendiat un bluzon din material textil“
Așa cum arătam în edițile anterioare, în anul 2019, cei doi copii au fost găsiți vinovați de judecători pentru provocarea incendiului din 2017.
Atunci, față de cei doi copii s-a luat măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă.
Săptămâna aceasta, Judecătoria Constanța a soluționat și latura civilă, hotărând să admită în parte acțiunea civilă, prin Decizia 239/2023.
În motivarea deciziei de acordare a celor 42.000 de lei, judecătorii au arătat că „în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în seara zilei de 23.09.2017, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în curtea interioară a Şcolii Gimnaziale, nr. 38 «Dimitrie Cantemir», din mun. Constanța, folosindu-se de o brichetă, au incendiat un bluzon din material textil, fapt ce a condus la incendierea şi distrugerea din culpă a spaţiului destinat personalului de îngrijire din incinta unităţii de învăţământ şi a mai multor bunuri aflate acolo, cauzându-se astfel un prejudiciu de 111987.33 lei“.
Potirvit instanței, „prin sentința penală nr. 221/25.02.2019 a Judecătoriei Constanța pronunțată în dosarul nr. (...) def. prin neapelare la 25.03.2019, instanța a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni față de inculpații minori (...), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, prev. de art. 255 alin. 1 C.pen“.
Au mai spus judecătorii în motivarea deciziei că „instanța observă că partea civilă a depus la dosar înscrisuri în dovedirea prejudiciului, respectiv contract de execuție lucrări nr. 142/10.11.2017 (...) însoțit de documente justificative de plată, facturi și deviz de reparații, precum și proces-verbal de recepție lucrări“.
„Pe de altă parte“, a arătat instanța, „în cuprinsul acestui contract este menționat că are ca obiect «lucrări de reparații generale și renovări – hol și săli clasă parter», pe când în rechizitoriu se menționează că incendiul provocat de cei doi inculpați a determinat distrugerea din culpă a «spaţiului destinat personalului de îngrijire din incinta unităţii de învăţământ şi a mai multor bunuri aflate acolo»“.
Totodată, instanța a analizat și raportul expertizei efectuate în cauză.
Au spus judecătorii că „prin urmare, este evident că lucrările de renovări contractate nu cuprind această încăpere afectată în mod direct de incendiu, astfel că nu există legătură de cauzalitate între prejudiciul solicitat de partea civilă în cuantum de 111.987,33 lei conform contractului“.
„În schimb“, a arătat instanța, „prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a stabilit costul lucrărilor necesare pentru reparațiile aferent spațiului afectat în mod direct de incendiu ca fiind în cuantum de 42.110,74 lei cu TVA“.
În urma apelului declarat de reprezentanții unității școlare, cazul urmează să fie trimis la Tribunalul Constanța.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Proces atipic la Constanța! Doi copii, obligați să achite daune unei școli după ce ar fi provocat un incendiu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii