„Scopul preventiv-educativ, atins!“ Deși DNA Constanța s-a opus, Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat, eliberat condiționat
„Scopul preventiv-educativ, atins!“: Deși DNA Constanța s-a opus, Valentin Răducu Preda, fost secretar de
02 Nov, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3052
Marime text
- Comisia penitenciarului a propus liberarea condiționată a condamnatului, apreciind că partea executată din pedeapsă și-a atins scopul preventiv-educativ, reinserția socială fiind posibilă.
- Executarea pedepsei a început la data de 08 aprilie 2019 și urma să expire la data de 24 februarie 2023.
Tribunalul Constanța a decis ieri, 01 noiembrie 2021, liberarea condiționată a lui Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța.
Decizia este definitivă și a fost luată azi, potrivit datelor noastre, de Ștefania Pîrlogea, judecător în Tribunalul Constanța.
Valentin Răducu Preda a fost condamnat, pe data de 8 aprilie 2019, la patru ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului şi trafic de influenţă. Executarea pedepsei a început la data de 08 aprilie 2019 și urma să expire la data de 24 februarie 2023.
Magistrații primei instanțe - Judecătoria Medgidia - au reținut că, pe perioada detenției, Valentin Răducu Preda, a avut un comportament corespunzător, participând la activități educative și lucrative și fiind recompensat.
„Comisia a propus liberarea condiționată a condamnatului, apreciind că partea executată din pedeapsă și-a atins scopul preventiv-educativ, reinserția socială fiind posibilă. (...) Petentul a executat, dintr-un total de 1.461 de zile, un număr de 1.103 zile, astfel că este îndeplinită cerința referitoare la durata executată din pedeapsa închisorii“.
„I se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate 169 de zile, iar pe durata detenției nu a fost sancționat și a obținut 21 de recompense, astfel că instanța constată că la acest moment se poate aprecia că petentul condamnat este stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare și apreciază că pedeapsa privativă de libertate aplicată și-a atins scopul, timpul efectiv executat fiind suficient reeducării petentului și prevenirii comiterii de alte infracțiuni de îndată ce s-ar afla în libertate“, se mai arată în hotărârea Judecătoria Medgidia, care a admis propunerea formulată de comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă a dispus liberarea condamnatului din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 89/F/2017 a Curții de Apel București, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Decizia magistraților din Medgidia a fost contestată de DNA Constanța la Tribunalul Constanța, instanță care ieri a menținut hotărârea primei instanțe.
În decembrie 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au anunțat trimiterea în judecată a lui Răducu Valentin Preda, la data presupuselor fapte secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pentru trafic de influență. Tot în acest dosar, DNA a trimis în judecată și o persoană fizică, Radu Cătălin, reprezentant al unor societăți comerciale, pentru complicitate la săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență și a infracțiunii de spălare de bani.
Prezentul dosar se află în faza camerei preliminare, la Curtea de Apel București.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Valentin Preda, fost secretar de stat, trimis în judecată. Final de anchetă în cameră preliminară
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii