Sechestru pe averea unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!
Sechestru pe averea unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în
07 Jun, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1422
Marime text
- Fostul pompier este acuzat de agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale, agresiune sexuală, şi coruperea sexuală a minorilor.
Judecătoria Constanța a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând fostului angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale, prin indisponibilizarea acestora până la concurența sumei de 20.000 lei și a sumei de 40.000 euro.
Conform minutei judecătorești, decizia a fost luată în vederea garantării reparării presupusei pagube produse, în favoarea persoanelor vătămate (...), respectiv până la concurența sumei de 5.000 lei, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.
Noul termen a fost stabilit pentru data de finele lunii iunie 2022.
În actul de sesizare a instanței, inculpatul este suspectat, conform portalului de jurisprudenţă, că, în 2019, în timp ce persoana vătămată (...), de zece ani, se afla în locuința inculpatului, sub pretextul efectuării unei ședințe de masaj și profitând de vârsta fragedă a acesteia ce făcea imposibilă exprimarea unui consimțământ valid, inculpatul a atins persoana vătămată cu mâna în zona intimă cu scopul obținerii unei forme de satisfacție sexuală.
Apoi, mai susțin procurorii în rechizitoriu, în 2021, inculpatul i-a propus persoanei vătămate (...) 12 ani, prin intermediul unor mesaje, să se întâlnească împreună cu acesta și minora (...) cu scopul de a se deplasa la plajă în zona destinată nudiștilor cu scopul de a fi admirată dezbrăcată de către alte persoane majore care s-ar fi aflat în acea zonă și în scopul obținerii, în acest mod, a unei forme de excitație sau satisfacție sexuală.
Inculpatul mai este acuzat că ar fi atins cu mâna persoana vătămată (...) de 12 ani în zona intimă și că s-ar fi dezbrăcat de față cu persoana vătămată.
Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Constanța! Un maniac sexual a fost arestat! În ce cartiere acționa obsedatul. Date din anchetă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii