Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:45 16 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință CSM Încă un judecător iese la pensie! Două funcții de vicepreședinte al Curții de Apel Constanța, în continuare, vacante. Iată lista

ro

16 Jan, 2025 13:07 282 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Consoliul Superior al Magistraturii a hotărât în ședința Secției pentru Judecători, miercuri, 15.01.2025, eliberarea din funcţie, prin pensionare, a magistratului Mocanu Mihaela Cristina, judecător la Curtea de Apel Constanța, delegată în funcția de vicepreşedinte al acestei instanțe.
 
Conform procedurilor, hotărârea va fi transmisă Președintelui României, pentru semnarea decretului de eliberare din funcție, prin pensionare.
 
În acest context, ZIUA de Constanța prezintă lista judecătorilor care conduc instanțele din Dobrogea.
 
Curtea de Apel Constanța
 
Curtea de Apel Constanța este condusă de președintele Alina Gabriela Jurubiță, numită în urma câștigării concursului pentru funcție, prin HCSM 2023/2022, cu un mandat valabil până în 2025.
 
Cele două funcții de vicepreședinte sunt vacante, una dintre ele fiind asigurată cu delegație de către magistratul Francisc Nemeth (președintele Secției de Contencios administrativ și fiscal), delegarea fiind reconfirmată de CSM în luna ianuarie pentru cel mult șase luni.
 
Președintele Secției I Civile a Curții este magistratul Geta Cristina Gheorghe, fiind numită prin HCSM 2423/2022, mandatul său fiind valabil din 16 noiembrie 2022 până pe 16 noiembrie 2025.

 
Secția de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel este condusă cu delegație de către magistratul Maria Timoașcă, delegarea fiind prelungită cu data de 14.01.2025 până la revenirea titularului (magistratul Francisc Nemeth) pe post, dar nu mai mult de șase luni.
 
Magistratul Oana Damian este președintele Secției a II-a Civile, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, fiind numită prin HCSM 2425/2022, cu mandat valabil, de asemenea, din 16 noiembrie 2022 până pe 16 noiembrie 2025.
 
Secția Penală și pentru cauze penale cu minori și de familie este condusă de magistratul Ileana Anastasiu, conform HCSM 1340/2023, mandatul său fiind valabil din 28 aprilie 2023 și până pe 28 aprilie 2026.
 
Tribunalul și judecătoriile din Constanța
 

Tribunalul Constanța este condus de magistratul Mihaela Cristina Grădinaru, numită prin HCSM 1722/2023 în funcția de președinte, cu un mandat valabil până pe 22 august 2026.
 
Judecătorul Costin Smarandi este vicepreședintele Tribunalului Constanța, numit prin HCSM 3137/2022 cu mandatul valabil din 4 ianuarie 2023 și până pe 4 ianuarie 2026.
 
Magistratul Marius Cătălin Croitoru (fostul președinte al Judecătoriei Medgidia) asigură cu delegație cea de-a doua funcție de vicepreședinte a Tribunalului Constanța, delegarea pe post fiind prelungită începând cu data de 05.11.2024 pentru cel mult șase luni.
 
Secția I Civilă a Tribunalului Constanța este condusă de magistratul Vlad Andrei Ardeleanu, numit prin HCSM 3172/2022 pentru un mandat de trei ani, de pe 23 decembrie 2022 până pe 23 decembrie 2025.
 
Conducerea Secției a II-a Civile a instanței este asigurată cu delegație de magistratul Angelica Neacșu, a cărei delegare a fost prelungită începând cu data de 04.01.2025, pentru cel mult șase luni.
 
Magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan este președintele Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, fiind numită prin HCSM 3173/2022, cu mandat valabil în perioada 23 decembrie 2022 – 23 decembrie 2025.
 
Președintele delegat al Secției Penale este magistratul Andreea Octavia Panait, delegarea sa fiind prelungită începând cu data de 19.12.2024, pentru maxim șase luni.
 
Judecătoria Constanța este condusă de președintele delegat Adrian Ionescu, delegarea magistratului Adrian Ionescu fiind valabilă din 04.01.2025 pentru maxim șase luni.
 
Vicepreședintele delegat al Judecătoriei Constanța este magistratul Ovidiu Florin Constantinescu, a cărui delegare a fost prelungită din 30.11.2024 cu cel mult șase luni.
 
Președintele delegat al Secției pentru cauze civile a Judecătoriei este magistratul Teodora Boicescu, a cărei delegare a fost prelungită începând cu data de 21.12.2024, pentru maxim șase luni.
 
Secția pentru cauze penale este condusă de magistratul Corll-Cătălina Geană, a cărei delegare a fost prelungită începând cu data de 28.11.2024 cu cel mult șase luni.
 
Judecătoria Medgidia este condusă de președintele Laura Sărac-Aldea, cu un mandat de trei ani, valabil din iulie 2024, după ce aceasta a câștigat concursul organizat de CSM.
 
În postul de vicepreședinte al Judecătoriei Medgidia a fost delegată Ibraim Geilan, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data 28.11.2024.
 
Posturile de președinte al Secției Civile, respectiv, președinte al Secției Penale au rămas vacante.
 
Judecătoria Hârșova este condusă de magistratul Isabela Alina Stănescu, numită prin HCSM 3137/2022, mandatul său fiind valabil de pe 4 ianuarie 2023 până pe 4 ianuarie 2026.
 
Președintele Judecătoriei Mangalia este magistratul Florentin Mircea Panait (fostul vicepreședinte delegat al Judecătoriei Medgidia), cu un mandat valabil trei ani, din iulie 2024, după ce a câștigat concursul pentru funcție.
 
Tribunalul și judecătoriile din Tulcea
 
Tribunalul Tulcea, din raza Curții de Apel Constanța, este condus de președintele delegat Răzvan Arcadiu Vitoș, a cărui delegare în funcție a fost prelungită începând cu data de 31.07.2024, pentru cel mult șase luni.
 
Vicepreședintele Tribunalului Tulcea este magistratul Daniel Nicola Gheorghiu, delegat în funcție în luna 23.11.2024, pentru cel mult șase luni.
 
Președintele Secției Civile, de contencios administrativ și fiscal este magistratul Izabela Stoian, a cărei delegare în funcție a fost prelungită începând cu luna octombrie 2024, pentru cel mult șase luni.
 
Postul de președinte al Secției Penale este vacant.
 
Judecătoria Tulcea este condusă de președintele Camelia Daniela Stan, numită în urma concursului prin HCSM 2023/2022, cu mandat valabil din 16 august 2022 până pe 18 august 2025.
 
Postul de vicepreședinte al instanței este asigurat cu delegație de magistratul Ștefana Lupu, din 11.01.2025, pentru maxim șase luni.
 
Președintele Judecătoriei Babadag este magistratul Lazăr Cătălin-Daniel, numit prin HCSM 2231/2024 pentru un mandat de trei ani, valabil de pe 9 ianuarie 2025.
 
Conducerea Judecătoriei Măcin este asigurată cu delegație de președintele Corina Andreea Buzilă, din 02.11.2024, pentru maxim șase luni.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Justiție Constanța Ce funcții de conducere sunt libere la Curtea de Apel Constanța precum și în instanțele arondate, la început de an 2025 (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii