Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:28 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință importantă la Curtea de Apel Constanța! Este vizat dosarul lui Dorin Meran, șeful Gărzii de Mediu Tulcea

ro

12 Sep, 2023 10:48 929 Marime text
  • Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța vor decide marți, 12 septembrie 2023, libertate lui Dorin Meran, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!
 
Acesta a fost arestat preventiv zilele trecute, de Tribunalul Constanța, prin decizia nr. 108/2023, din 05.09.2023, la cererea procurorilor DNA Constanța.
 
Oricare va fi decizia de azi, aceasta va fi definitivă!
 

Amintim că prin comunicatul nr. 912/VIII/3, din 05 septembrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 septembrie 2023, a inculpatului: MERAN DORIN, comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada 30 august - 04 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrată de martor.
 
La data de 04 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 


Inculpatului Meran Dorin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
La data de 05 septembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Averea și interesele lui Dorin Meran, șeful Gărzii de Mediu Tulcea, acuzat de DNA Constanța de luare de mită (DOCUMENTE)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii