Șefa Secției Penale a Tribunalului Constanța iese la pensie. Ce s-a întâmplat cu cererea de pensionare a vicelui instanței
Șefa Secției Penale a Tribunalului Constanța iese la pensie. Ce s-a întâmplat cu cererea de pensionare a vicelui
18 Nov, 2022 11:46
ZIUA de Constanta
1655
Marime text
Magistratul Denis Gabriela Ghervase, șefa delegată a Secției Penale a Tribunalului Constanța, se va pensiona!
Decizia a fost luată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a aprobat solicitarea magistratului de eliberare din funcție, ca urmare a pensionării.
Propunerea de eliberare din funcție ca urmare a pensionării a fost înaintată de către CSM Președintelui României, pentru semnarea decretului, începând cu data de 15 decembrie 2022.
Amintim, acesta este al doilea președinte al Secției Penale a Tribunalului Constanța care solicită eliberarea din funcție ca urmare a pensionării, în doar câteva luni.
Anterior, magistratul Lucian Lică, fostul președinte al secției, a solicitat, de asemenea, eliberare din funcție ca urmare a pensionării.
Totodată, în aceeași ședință a Secției pentru Judecători a CSM pe ordinea de zi se afla și cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de magistratul Mihaela Cristina Grădinariu, vicepreședintele Tribunalului Constanța.
Totuși, Secția pentru Judecători a decis amânarea discutării cererii, ca urmare a solicitării magistratului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii