Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şoferul judecat pentru accidentul cu trei morţi de la Ovidiu nu scapă de arest (video)

ro

08 Feb, 2019 00:00 3168 Marime text
Tânărul de 33 de ani, din Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare, acuzat de producerea unui grav accident rutier înregistrat pe podul rutier de la Ovidiu, soldat cu decesul a trei persoane (două femei şi un copil) şi rănirea gravă a alteia, rămâne în arest.
 
Decizia este definitivă şi a fost luată ieri de Tribunalul Constanţa.
 
Amintim că accidentul rutier a avut loc în seara zilei de 21 noiembrie, pe DN 2A, pe podul rutier de la Ovidiu care traversează Canalul Ovidiu - Poarta Albă.
 
Potrivit Poliţiei Judeţului Constanţa, un autoturism marca Mercedes se deplasa dinspre Mihail Kogălniceanu către Constanţa, iar pe podul rutier din zona localităţii Ovidiu a pătruns pe contrasens, unde a acroşat, cu partea stânga-faţă, un autoturism Hyundai care se deplasa regulamentar din sens invers. În urma impactului, autoturismul marca Mercedes s-a răsturnat, iar evenimentul rutier s-a soldat cu decesul conducătoarei auto, al unei fetiţe de trei ani, copilul acesteia, şi al mamei conducătoarei auto, precum şi cu rănirea unei alte femei, toate din autoturismul care circula regulamentar. Mama şi minora sunt din Constanţa, iar bunica din localitatea Nicolae Bălcescu şi toate se aflau în autoturismul Hyundai.
 
Şoferul suspectat de producerea tragicului accident ar fi emanat halenă alcoolică. Mai mult decât atât, el a încercat să fugă de la locul accidentului, dar a fost prins de un militar, aflat în timpul liber, şi de un poliţist. Cu privire la acest aspect, în faţa judecătorilor, avocatul inculpatului a declarat că această infracţiune (părăsirea locului accidentului) s-a produs pe fondul unui şoc psihic şi emoţional extrem de puternic, care l-a determinat pe inculpat să nu mai fie coerent nici în gândire şi nici în mişcări, acesta mergând singur pe stradă, fiind de înţeles şocul inculpatului, având în vedere ce s-a întâmplat.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii