Sorin Șandru, fost avocat în Baroul Constanța, va fi eliberat condiționat
Sorin Șandru, fost avocat în Baroul Constanța, va fi eliberat condiționat
30 Oct, 2020 17:00
ZIUA de Constanta
4353
Marime text
- Sorin Şandru, fost avocat în cadrul Baroului Constanţa, va fi eliberat condiționat!
- Decizia este definitivă și a fost luată de judecătorii de la Tribunal Constanța.
Şandru a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare, cu executare.
Executarea pedepsei a început la data de 04 iulie 201 8 și urma să expire la data de 18 august 2021.
În rechizitoriul întocmit, procurorul Andrei Bodean, șeful DNA Constanţa, arată că, „în luna iulie 2014, inculpatul Şandru Sorin a pretins de la o persoană (martor denunţător) suma de 40.000 de lei, în schimbul folosirii influenţei pe care afirma că o are asupra primarului unui oraş de pe raza judeţului Constanţa şi asupra mai multor funcţionari din cadrul acelei instituţii publice“. Totodată, „inculpatul a promis că va determina persoanele abilitate să efectueze la timp plata unor sume de bani către biroul martorului denunţător, în temeiul unui contract de consultanţă încheiat de acesta cu instituţia publică respectivă“.
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța„Pentru a disimula provenienţa ilicită a sumei de 40.000 de lei, pretinsă pentru traficarea influenţei, inculpatul Şandru Sorin a încheiat cu martorul denunţător un contract fictiv de asistenţă juridică, care a creat aparenţa mincinoasă a unei origini licite a sumei respective“, mai arată procurorii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii