Sorin Strutinsky a luat în primă instanţă şapte ani de închisoare „L-aş pune pe Miţă înapoi la Ape. Se mişcă altfel“ (motivare)
Sorin Strutinsky a luat în primă instanţă şapte ani de închisoare: „L-aş pune pe Miţă înapoi la Ape.
21 Nov, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2863
Marime text
ZIUA de Constanţa prezintă motivarea deciziei judecătorului Leonard Iustin Bourceanu, de la Tribunalul Constanţa, prin intermediul căreia omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat în primă instanţă la şapte ani şi patru luni de închisoare. În prezent, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru data de 6 decembrie.
Ulterior, pretenţiile materiale ale inculpatului Sorin Gabriel Strutinsky s-au concretizat, sub forma unor contracte , având ca obiect operaţiuni fictive de închiriere sau de prestări-servicii, care au fost prezentate martorilor denunţători, în vederea semnării. În baza acestor contracte întocmite în fals, S.C. Argos S.A., S.C. Utilnavorep S.A. şi S.C. Al Stom Company SRL, au efectuat plăţi, prin virament bancar, prin care sumele de bani pretinse de inculpat, ca preţ al traficării influenţei, au fost reintroduse în circuitul comercial, printr-un grup de societăţi comerciale SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, SC Panel Building System SRL, SC CDS Project SRL, SC New Open Sector SA, New Home Construct SA (…) şi SC CDS Project SRL SRL), controlat de către inculpatul Sorin Gabriel Strutinsky“.
Promisiunile evidente, uneori directe, alteori subînţelese, trădate de cuvinte cheie (de ex: „l-aş pune pe MIŢĂ înapoi la APE. Se mişcă altfel. Asta e pămpălău rău”) şi ferme ale inculpatului nu erau în van, ci se concretizau, comercianţii ştiau acest lucru, inculpatul era un om de cuvânt, explica ce, cum, de ce se întârzia eventual cu deblocarea finanţării contractelor, avea o evidenţă strictă, ştia aspecte de interior în ceea ce priveşte circuitul financiar, era demn de crezare în lumea de afaceri, aspecte faptice, materializate în contracte cu fonduri publice europene sau naţionale de care şi denunţătorul (…) a beneficiat, care dau eficienţă fără dubiu noii impuse sintagme” care promite că îl va determina pe funcţionar să îndeplinească” din cuprinsul art. 291 alin.1 c.p., la traficul de influenţă“, conform motivării.
Sursa text: rolii.ro
În concret, Tribunalul Constanţa a reţinut, printre altele, următoarele aspecte:
„Aspectele sesizate privesc, în principiu, procedurile de derulare a contractelor încheiate între instituţiile publice sau companiile naţionale cu capital de stat, de pe raza judeţului Constanţa, pe de o parte şi diferite societăţi comerciale, pe de altă parte. În relaţiile comerciale de acest tip, ministerele de resort (în speţă, Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor) au calitatea de ordonatori principali de credite, autorităţile contractante (D.A.D.L., C.N. A.P.M. S.A., C.N. A.C.N. S.A. C), fiind beneficiare de fonduri europene nerambursabile, alocate în cadrul Programelor Operaţionale Transport şi Mediu, prin exerciţiul financiar multianual 2007 – 2013“.„Monopol de influenţă, centrat pe autoritatea inculpatului“
Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, de la Tribunalul Constanţa, a mai consemnat în motivarea deciziei sale că „la nivelul percepţiei martorilor denunţători din prezenta cauză (…), o grupare de interese structurată piramidal, cu ramificaţii în administraţia publică, dar şi în mediul de afaceri, a acaparat controlul decizional, în vederea accesării şi direcţionării fondurilor din bugetul de stat şi din bugetul comunitar, alocate proiectelor de dezvoltare din judeţul Constanţa. Efectele acestui monopol de influenţă, centrat pe autoritatea inculpatului (…), a constat în blocarea accesului liber al comercianţilor din afara zonei de influenţă, la lucrări de investiţii şi prestări de servicii, singura modalitate de a accesa astfel de fonduri băneşti fiind aceea a plăţii unor «comisioane», stabilite procentual, în funcţie de valoarea contractelor sau prin angrenarea ulterioară a unor firme impuse, în calitate de furnizori de materiale sau servicii ori în calitate de asociaţi sau subcontractori“.Prieteni, parteneri de afaceri şi colegi de lojă masonică
„Inculpatul Sorin Gabriel Strutinsky şi-a atribuit rolul de adevărat nod de comunicare şi influenţă, între factorii decizionali implicaţi în gestionarea fondurilor băneşti alocate proiectelor de dezvoltare din judeţul Constanţa, fiind bun prieten şi partener de afaceri cu primarul municipiului Constanţa (nr. fostul), Mazăre Radu Ştefan şi cu (nr. fostul) preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, naş de cununie al directorului DADL, (fost angajat la Primăria Constanţa), coleg de lojă masonică cu directorul C.N.A.P.M. S.A. Constanţa (fost angajat la Primăria Constanţa), prieten cu directorul C.N. A.C.N.S.A. (fost angajat la Primăria Constanţa) aceştia fiind, la rândul lor, conectaţi la factorii de decizie din cadrul Ministerului Mediului şi, respectiv, Ministerului Transporturilor, prin ministrul mediului, Nicolae Nemirschi (fost viceprimar al Constanţei) şi, respectiv, prin secretarul de stat Preda Răducu Valentin (fost consilier al primarului Mazăre Radu Ştefan, fost membru în consiliul de administraţie al C.N.A.P.M. S.A. Constanţa, fost director la C.N.A.C.N. S.A. Constanţa, trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie)“, se mai arată în motivarea judecătorului Leonard Iustin Bourceanu.„Operaţiuni fictive“
„După ce inculpatul Sorin Gabriel Strutinsky a creat convingerea martorilor denunţători (…), cu privire la posibilităţile sale reale de influenţare a factorilor de decizie implicaţi în efectuarea plăţilor contractuale către societăţile comerciale beneficiare ale lucrărilor de investiţii sau de prestări de servicii contractate cu instituţii de stat sau companii naţionale din Constanţa, a pretins sume de bani, care iniţial au fost individualizate generic, sub forma unui procent de 10% din valoarea contractelor, „taxă” numită, în argoul oamenilor de afaceri, „TVA de plată”.Ulterior, pretenţiile materiale ale inculpatului Sorin Gabriel Strutinsky s-au concretizat, sub forma unor contracte , având ca obiect operaţiuni fictive de închiriere sau de prestări-servicii, care au fost prezentate martorilor denunţători, în vederea semnării. În baza acestor contracte întocmite în fals, S.C. Argos S.A., S.C. Utilnavorep S.A. şi S.C. Al Stom Company SRL, au efectuat plăţi, prin virament bancar, prin care sumele de bani pretinse de inculpat, ca preţ al traficării influenţei, au fost reintroduse în circuitul comercial, printr-un grup de societăţi comerciale SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, SC Panel Building System SRL, SC CDS Project SRL, SC New Open Sector SA, New Home Construct SA (…) şi SC CDS Project SRL SRL), controlat de către inculpatul Sorin Gabriel Strutinsky“.
„Eu vreau să te văd şi pe tine mai... zâmbitor, mai potolit“
„ (…) Pe parcursul conversaţiei, inculpatul a revenit asupra ideii că ar putea să intervină pe lângă funcţionarii companiilor naţionale şi pe lângă funcţionari ministeriali, în vederea câştigării licitaţiilor prin contracte noi, privind „ canalul, portul”: „Asta e, eu vreau să te văd şi pe tine mai... zâmbitor, mai potolit…”, „Nu, chiar m-aş bucura să te văd zâmbitor!”, „L-aş pune pe MIŢĂ înapoi la Ape. Se mişcă altfel. Ăsta e pămpălău rău. Mai ai vreo licitaţie acum?”, „Vorbesc de... mai noi?”, „Astea noi, canalul, portul... Nu?”, „ A... a vorbit... Ăsta e amic cu vice-ministrul de la Fonduri Europene. Eventual… [neinteligibil]… că mai avem nevoie de confirmare. S-au întâlnit...“, se mai arată în motivare.Evidenţă strictă şi aspecte din interior
„(…) În egală măsură, se constată buna reputaţie de care se bucura inculpatul Sorin Gabriel Strutinsky în rândul comercianţilor cu mare putere financiară din Constanţa şi nu numai, de „trecerea” pe care o avea la persoanele cu funcţii decizionale foarte înalte, la nivelul secretarilor de stat, a miniştrilor, influenţă nu doar reală, dar deplin credibilă pentru comercianţi, care ştiau cu siguranţă că fără „girul” şi intervenţia inculpatului la persoanele apte a debloca fonduri, a genera şi menţine circuitul financiar al contractelor, fie ele şi cu bani europeni, des cu bani publici şi din fonduri naţionale/locale, acele afaceri comerciale fie nu debutau, fie, deşi începute aveau şanse reduse să mai fi e continuate.Promisiunile evidente, uneori directe, alteori subînţelese, trădate de cuvinte cheie (de ex: „l-aş pune pe MIŢĂ înapoi la APE. Se mişcă altfel. Asta e pămpălău rău”) şi ferme ale inculpatului nu erau în van, ci se concretizau, comercianţii ştiau acest lucru, inculpatul era un om de cuvânt, explica ce, cum, de ce se întârzia eventual cu deblocarea finanţării contractelor, avea o evidenţă strictă, ştia aspecte de interior în ceea ce priveşte circuitul financiar, era demn de crezare în lumea de afaceri, aspecte faptice, materializate în contracte cu fonduri publice europene sau naţionale de care şi denunţătorul (…) a beneficiat, care dau eficienţă fără dubiu noii impuse sintagme” care promite că îl va determina pe funcţionar să îndeplinească” din cuprinsul art. 291 alin.1 c.p., la traficul de influenţă“, conform motivării.
„Explicaţii oferite cu dibăcie“
„ (…) La toate aceste aspecte legate de circumstanţele reale în care a acţionat inculpatul Sorin Gabriel Strutinsky, se adaugă şi atitudinea de negare totală a acuzaţiilor ce i s-au adus, de neasumare a responsabilităţii faptelor comise, de informarea şi de găsirea „explicaţiilor”, care desigur sunt necredibile, dar oferite cu dibăcie ca şi de susţinerea cu tărie, până în ultimul moment al judecăţii a caracterului real al contractelor, caracter ce nu a fost dovedit de exemplu, minimal, prin procese-verbale de predare-primire a unui utilaj închiriat, al gradului de uzură, al modalităţii de desfăşurare efectivă a unui astfel de contract, ce activităţi au fost efectuate cu acel utilaj, nu s-au arătat ce dovezi sunt că chiar a intrat în posesia denunţătorului. În egală măsură, ca aspecte favorabile acestuia, instanţa va analiza şi faptul că inculpatul Sorin Gabriel Strutinsky este o persoană integrată social, cu o bună reputaţie, cu afaceri comerciale importante, nu are antecedente penale, astfel că va aplica acestuia pedepse spre/sub forma minimul special prevăzut de lege“, potrivit sursei mai sus citate.Sursa text: rolii.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii