Sorin Strutinsky cere rejudecarea dosarului în care a luat zece ani de închisoare
Sorin Strutinsky cere rejudecarea dosarului în care a luat zece ani de închisoare
04 Oct, 2020 15:29
ZIUA de Constanta
2567
Marime text
- Într-un alt dosar, omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat în primă instanță la șapte ani și zece luni de închisoare, decizia nefiind una definitivă.
Solicitarea afaceristului, care în prezent este de negăsit, va fi soluționată de Curtea de Apel Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru data de 19 noiembrie.
Amintim că în primă instanță, Gabriel Sorin Strutinsky fusese condamnat de Leonard Iustin Bourceanu, judecător al Tribunalului Constanța, la șapte ani și patru luni de închisoare.
Ulterior, Strutinsky a fost condamnat de Curtea de Apel la zece ani și opt luni de închisoare.
Completul care a soluționat definitiv acest dosar a fost alcătuit din magistrații Adriana Ispas, Georgiana Anghel – Tudor și Ciprian Coadă, din cadrul Curții de Apel Constanța.
Opinie separată
De precizat că unul dintre judecători din complet a avut opinie separată „în sensul admiterii apelurilor în baza art.421 pct.2 lit.a) cod procedură penală, desființării hotărârii atacate și dispunerii următoarelor: -conform art.386 cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice din 4 infracțiuni de ”trafic de influență” prev. de art.291 alin.(1) cod penal rap. la art.6 din Lg. nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.(1) cod penal, art.291 alin.(1) cod penal rap. la art.6 din Lg. nr.78/2000, din 2 infracțiuni de instigare la ”fals în înscrisuri sub semnătură privată” prev. de art.47 rap. la art.322 alin.(1) cod penal cu aplic. art.35 alin.(1) cod penal și de art.47 rap. la art.322 alin.(1) cod penal, din 2 infracțiuni de instigare la ”spălare a banilor” prev. de art.47 cod penal rap. la art.29 alin.(1) lit.a) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.35 alin.(1) cod penal în infrac?iunile de ”trafic de influență” în formă continuată prev. de art.291 alin.(1) cod penal rap. la art.6 din Lg. nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.(1) cod penal, instigare la ”fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev. de art.47 rap. la art.322 alin.(1) cod penal cu aplic. art.35 alin.(1) cod penal și instigare la ”spălare a banilor” prev. de art.47 cod penal rap. la art.29 alin.(1) lit.a) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.35 alin.(1) cod penal; -în baza art.396 alin.(2) cod procedură penală și art.291 alin.(1) cod penal rap. la art.6 din Lg. nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.(1) cod penal, condamnarea inculpatului Strutinsky Gabriel Sorin la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea ”trafic de influență” în formă continuată cu suspendarea sub supraveghere a executării în conditiile art.91 si urm. Cod penal;aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit.a,b) cod penal pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit.a,b) cod penal; -achitarea, în temeiul art.396 alin.(5) cod procedură penală în ref. la art.17 alin.(2) cod procedură penală şi art.16 alin.(1) lit.c) cod procedură penală, pentru infracțiunile de instigare la ”fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev. de art.47 rap. la art.322 alin.(1) cod penal cu aplic. art.35 alin.(1) cod penal și instigare la ”spălare a banilor” prev. de art.47 cod penal rap. la art.29 alin.(1) lit.a) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.35 alin.(1) cod penal; -ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr.9/P/2015 a procurorului; -reducerea cheltuielilor judiciare la 5000 lei. Judecător Adriana Ispas“.
În actul de acuzare, procurorii au reținut, printre altele, că „în cursul anului 2009, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins de la un denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunțător, în baza a trei contracte încheiate cu DADL (Direcția Apelor Dobrogea Litoral)“.
Anchetatorii au mai arătat că „în schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor DADL și asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii inițiale, în perioada 2009 - 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunțător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător, în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de suspect, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL și SC Cds Project SRL“.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații.
Într-un alt dosar, omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat în primă instanță la șapte ani și zece luni de închisoare, decizia nefiind una definitivă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii