Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:44 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

ro

26 Apr, 2024 09:46 994 Marime text



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25 aprilie 2024, a lui Stănculescu Cătălin-Liviu, directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

Totodată, în cauză s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de o persoană fizică, administratorul unei societăți comerciale, cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

1. În perioada 25.07.2022-23.03.2023, la diferite intervale de timp, inculpatul Stănculescu Cătălin-Liviu, în calitatea menționată, ar fi primit în mod direct, pentru sine, suma totală de 13.000 euro de la administratorul unei societăți aflate în raporturi contractuale cu CEO (martor în cauză), lăsând să se creadă că ar avea influență asupra Directoratului CEO, cu atribuții în aprobarea plăților, și că îi va determina pe aceștia să urgenteze plata facturilor emise de societatea omului de afaceri într-un termen cât mai scurt de la data emiterii lor.

2. La data de 06.01.2024, în municipiul București, în incinta unui restaurant, celălalt inculpat, cercetat în prezenta cauză, ar fi promis unei persoane din conducerea unei companii de stat (martor în cauză) suma de 200.000 de euro în legătură cu atribuirea către societatea inculpatului, în condiții neconcurențiale, a unui contract în valoare de 1.000.000 euro, având ca obiect lucrări de demolare și gestionare deșeuri. Cu aceeași ocazie, inculpatul i-ar fi indicat martorului și modalitatea prin care urma să intre în posesia contractului, respectiv: trucarea procedurii de achiziție prin inserarea în caietul de sarcini a unor cerințe preferențiale, care să avantajeze societatea inculpatului cu care acesta intenționa să se înscrie în procedură și transmiterea de către inculpat a altor oferte cu un preț mai mari față de cel al societății cu care intenționa să câștige procedura.

În cauză procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatului Stănculescu Cătălin Liviu pentru garantarea confiscării speciale a sumei de 13.000 euro.

În dosar se mai efectuează cercetări și față de alte două persoane fizice pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.


Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile cu privire la inculpatul Stănculescu Cătălin Liviu, urmând sa fie sesizat în acest sens judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.

Anterior, în data de 25 aprilie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Sibiu, Gorj, Ilfov și Dolj, din care una este sediul unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii DNA au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție - Serviciile Județene Giurgiu și Covasna.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Medicul oncolog Ababneh Dumitrovici Anca, fosta șefă a Secției de Oncologie din Suceava, condamnată! Judecătorii au confiscat miere, cafea, bomboane și parfumuri (MINUTĂ)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii