Stare de urgență în justiție Mii de citații pe tema Coronavirus. Ce sunt sfătuiți oamenii să facă
Stare de urgență în justiție: Mii de citații pe tema Coronavirus. Ce sunt sfătuiți oamenii să facă
25 Apr, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3406
Marime text
Sectorul justiției și actul de înfăptuire a justiției pe întreg teritoriul țării au fost și ele afectate de epidemia de Coronavirus. În acest sens, încă de la instalarea stării de urgență pe teritoriul țării au fost emise mii de citații de către instanțele din întreaga țară, în care cetățenilor li se pun în vedere măsurile extraordinare intrate în vigoare. Astfel, oamenii sunt sfătuiți să nu se prezinte la instanță dacă pot evita acest lucru, ori să trimită actele prin mijloacele electronice aflate la dispoziție.
Astfel, la Judecătoria Constanța, de pildă, în citația electronică emisă în dosarul cu numărul 24135/212/2019, ce are ca obiect „cerere de valoare redusă“, se arată că termenul de judecată a fost preschimbat, „având în vedere Hotărârea nr. 192 din 12 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, Decizia nr. 62/11.03.2020 a Președintelui Curții de Apel Constanța și Decizia nr. 14/11.03.2020 a Preşedintelui Judecătoriei Constanţa, emise în vederea prevenirii răspândirii la nivel naţional a infecţiei cu Coronavirus Covid 19, văzând dispoziţiile articolului 230 Cod procedură civilă“.
Situația nu este singulară, însă. Pretutindeni, în țară, justițiabilii au fost înștiințați fie de preschimbarea termenului de judecată, fie de suspendarea dosarului, ca urmare a epidemiei de Coronavirus. De asemenea, în citațiile electronice emise de instanțe li se solicită oamenilor să nu se prezinte la instanță dacă pot evita acest lucru, ori să transmită documentele prin mijloacele electronice disponibile.
Evitarea prezenței, dacă nu este absolut necesară
Amintim, în acest sens, citația emisă de Judecătoria Răducăneni, din Iași, în dosarul cu numărul 105/286/2019, având ca obiect „partaj judiciar partajul averii succesorale – ieșire din indiviziune“. Astfel, se arată în documentul emis de instanța de judecată, după informarea privind preschimbarea termenului că, „în vederea reducerii de infectare cu coronavirus COVID 19 sau alte infecţii respiratorii vă rugăm să luaţi în considerare, în măsura posibilului: transmiterea şi primirea corespondenţei cu instanţa exclusiv în format electronic, prin e-mail; evitarea prezenţei la instanţă dacă nu este absolut necesară, prin solicitarea judecării cauzei şi în lipsă sau a amânării acesteia din considerente de boală, dacă este cazul“.Totodată, o citație emisă de către Curtea de Apel Brașov îl înștiințează pe destinatar că „Termenul din data de (...) a fost preschimbat la data de (...), urmare Deciziei nr. 73 din 13.03.2020, în vederea prevenirii răspândirii infecției cu Coronavirus la Curtea de Apel Brașov, vă rugăm să precizați în scris dacă solitiați audierea/reaudierea dumneavoastră, sens în care veți lua legătura cu avocatul ales sau din oficiu“. Mențiunea este cuprinsă în dosarul cu numărul 524/64/2016, având ca obiect infracțiunea de spălare de bani.
În același timp, în citația emisă de Tribunalul Covasna în dosarul cu numărul 3642/305/2016, având cva obiect cerere de valoare redusă, se menționează că „Pentru reducerea riscului de infectare cu coronavirus sau alte infecţii respiratorii, vă rugăm să procedaţi la transmiterea corespondenţei adresate Tribunalului Covasna în format electronic, prin e-mail/fax, urmând ca originalul acestor înscrisuri să fie transmis prin poştă, dacă se solicită de completul de judecată. Vă aducem la cunoştinţă că aveţi posibilitatea să solicitaţi judecarea cauzei în lipsă sau puteţi cere amânarea cauzei, dacă doriţi să vă prezentaţi personal la proces, pentru a evita infectarea cu coronavirus ori veniţi din zone – din ţară sau străinătate - infectate cu coronavirus“.
Așa cum am menționat anterior, mii de astfel de citații referitoare la măsurile pentru prevenirea răspândirii infecției cu noul Coronavirus au fost emise la nivelul instanțelor din întreaga țară.
Citește și:
În atenția justițiabililor dobrogeni:
Verificați aici dacă procesul dumneavoastră se va judeca pe durata stării de urgență! Precizări importante de la Curtea de Apel
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii