Starea de urgență, anulată de Curtea de Apel! Oficial, de la instanță
Starea de urgență, anulată de Curtea de Apel! Oficial, de la instanță


Judecătorii au decis, în primă instanță, anularea HG 432 din 8 aprilie 2021, prin care a fost prelungită starea de alertă, pe fondul epidemiei de coronavirus.
Decizia instanței are numărul 180/2021 și a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 310/33/2021.
Redăm, în continuare, minuta Hotărârii nr. 180/2021:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul R.A.S. în contradictoriu cu pârâtul G. R. şi pe cale de consecinţă, anulează Hotărârea de Guvern nr. 432/08.04.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13.04.2021. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului de a nu mai adopta Hotărâri de Guvern cu acelaşi conţinut. Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie voluntară în interesul pârâtului formulată de intervenientul accesoriu M.A.I. Respinge ca devenită inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 55/2020.
Decizia Curții de Apel Cluj este supusă recursului, în acest caz ultimul cuvânt urmând să îl aibă Curtea Supremă.
Amintim, prin HG nr. 432/08.04.2021 a fost prelungită starea de urgență pe teritoriul României.
Foto cu rol ilustrativ.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp