Știri Constanța Dorinel Colgiu rămâne în arest preventiv! Curtea de Apel Constanța i-a respins contestația
Știri Constanța: Dorinel Colgiu rămâne în arest preventiv! Curtea de Apel Constanța i-a respins contestația
14 Aug, 2024 12:24
ZIUA de Constanta
1034
Marime text
Dorinel Colgiu, directorul Goldterm SA - societate ce aparține Consiliului Local Mangalia, va rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Constanța i-a respins astăzi, 14 august 2024, cererea de înlocuire cu arestare la domiciliu sau control judiciar.
Acesta a depus contestația față de măsura dispusă de Tribunalul Constanța joi, 8 august 2024, de prelungire a arestului preventiv.
Potrivit surselor judiciare, procurorii ar fi cerut menținerea măsurii arestării preventive, ca urmare a denunțurilor numeroase dar și a multitudinii de persoane care vor fi audiate pe parcursul cercetărilor.
Reamintim că la data de 16 iulie 2024 Curtea de Apel Constanța a emis mandat de arestare preventivă, pe numele Colgiu Dorinel pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Astfel, spun polițiștii, bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
UPDATE Dorinel Colgiu a contestat prelungirea arestării preventive! Miercuri se va pronunța Curții de Apel Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii