Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:43 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri justiție Constanța Ziua Porților deschise la Tribunalul Constanța

ro

24 Oct, 2023 13:31 1063 Marime text


Tribunalul Constanța își deschide porțile pentru toți vizitatorii, de Ziua Justiției Civile, marcată în fiecare an pe 25 octombrie.
 
Tribunalul Constanța organizează în acest context Ziua Porților Deschise, pentru asigurarea transparenței actului de justiție.
 
Informația privind organizarea Zilei Porților Deschise la Tribunalul Constanța a fost transmisă de judecătorul Marius Cătălin Croitoru, vicepreședintele instanței, alături de magistrații Adrian Oprea și Gabriel Mustață, cei doi purtători de cuvânt ai Tribunalului.
 
„Scopul acestei acțiuni este de a face cunoscută în rândul cetățenilor activitatea instanțelor judecătorești de a-i familiariza pe aceștia cu modul de desfășurare a procesului judiciar în cadrul mai larg al realizării unei educații juridice și al realizării prevenției faptelor antisociale“, au precizat organizatorii.
 
De asemenea, aceștia au arătat că „totodată, se mai urmărește conștientizarea cetățenilor că instanțele de judecată desfășoară o activitate de interes public în folosul cetățenilor“.
 
O deosebită importanță o are implicarea elevilor și studenților care sunt la vârsta la care se formează din punct de vedere moral, potrivit organizatorilor.
 
Aceștia au anunțat, în acest sens, că, în limita numărului de exemplare disponibil, vor fi oferite vizitatorilor ghiduri de orientare juridică realizate de Consiliul Superior al Magistraturii, care pot fi ulterior prelucrate de cadrele didactice cu elevii / studenții.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Oficial!

Municipiul Constanța și CLC au dus la Curtea de Apel dosarul pentru terenul de la Cazino Sud, din Mamaia

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii