Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:12 04 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Percheziții după ce mai multe persoane au primit ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului. Prejudiciu de 1,1 milioane de lei!

ro

04 Mar, 2025 10:24 247 Marime text
foto cu rol ilustrativ În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pun în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, în vederea destructurării unei rețele infracționale specializată în falsificarea unor documente de angajare, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals și fals în declarații.

Din materialul probator administrat până în prezent a rezultat faptul că, din anul 2023 și până în prezent, 15 persoane fizice ar fi indus în eroare reprezentanții Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, a județului Argeș și a județului Teleorman și ar fi beneficiat, în mod ilegal, de indemnizații pentru creșterea copilului, solicitate în baza O.U.G. nr.111/2010, prin depunerea la dosarele de acordare a unor documente de angajare false care atestă în mod fictiv locul de muncă, perioada prestată, funcția și remunerația primită.- transmite Poliția Română. 

În baza acestor documente, beneficiarii ar fi primit în mod ilegal indemnizații cuprinse între 4.000 și 6.500 de lei/lună, prejudiciind astfel bugetul agențiilor locale de plăți și inspecție socială cu aproximativ 1.100.000 de lei. 

La sediul I.G.P.R., vor fi aduse 15 persoane cercetate pentru înșelăciune, uz de fals și fals în declarații, în vederea efectuării activităților specifice de urmărire penală și dispunerii de măsuri corespunzătoare.- a mai punctat sursa citată. 

La activități participă și polițiști ai serviciilor de investigare a criminalității economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.


Citește și:

Știri RomâniaPercheziții de amploare în mai multe județe pentru destructurarea unui grup infracțional organizat


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii