Surse - cine sunt afaceriștii din Constanța care au făcut acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Surse - cine sunt afaceriștii din Constanța care au făcut acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA
08 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
4833
Marime text
- Dosarul „Vectra“ este una dintre cele mai mari cauze instrumentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța din punctul de vedere al părților civile (aproximativ 200 de persoane).
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciului Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a doi inculpați, administrator de drept și administrator de fapt al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt Răzvan Năforniţă (asociat unic al Div Consulting SRL) dosar 9360/118/2021 și Adrian Roşu, din dosarul Vectra Imobiliare, dosar 9503/118/2021.
Dosarul „Vectra“ este una dintre cele mai mari cauze instrumentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța din punctul de vedere al părților civile (aproximativ 200 de persoane).
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 07 ianuarie 2022, Răzvan Năforniță apare în SC Div Consulting SRL, General Contractor Management SR și în Lpagera Serv 2000 SRL, ambele fiind radiate.
Conform Confidas.ro, Div Consulting SRL (inactivă fiscal) are sediul social în municipiul Constanţa, are sediul social pe bulevardul I. C. Brătianu, a fost fondată în 2007 și se ocupă de „comerţ cu amănuntul al echipamentelor sportive, în magazine specializate“. Răzvan Năforniță apare ca asociat unic și administrator.
Mai departe, potrivit Confidas.ro, Roşu Adrian apare ca asociat în SC Universal Metal Dinamic SRL, firmă aflată în funcțiune.
De asemenea, Roşu Adrian a mai figurat în City Invest SRL, Balvale Pit SRL, Canteras Prod SRL, Vectra Betoane şi Agregate SRL și Recom Construct SRL (toate radiate) și în Gamad Shipping SRL și Vectra Imobiliare SRL (ambele fiind în faliment).
SC Universal Metal Dinamic SRL (inactivă fiscal) are sediul social în oraşul Bragadiru, județul Ilfov, a fost fondată în 2003, și se ocupă de „recuperarea materialelor reciclabile sortate“.
Asociații sunt Moise Gabriel, cu 25 % din capital, Roşu Adrian, cu 25 % din capital, Geantă Marian, cu 13 % din capital, Stănescu Viorel, cu 13 % din capital, Stănescu Mihai Adrian, cu 12 % din capital, și Ţenea Ştefan, tot cu 12 % din capital.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie 2009 – decembrie 2010, cei doi inculpați, în calitate de administrator de drept, respectiv administrator de fapt al unei societăți comerciale, ar fi evidențiat în contabilitatea acestei societăți 182 de facturi fiscale false, reprezentând contravaloarea unor achiziții fictive de materii prime de carieră de piatră, prestări servicii și chirii aferente unor bunuri mobile și imobile de la mai multe societăți comerciale de tip fantomă.
În această modalitate ar fi fost adus un prejudiciu de 4.310.245 lei la bugetul de stat (impozitul pe profit și TVA).
Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menționată anterior.
În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților.
În prezența avocaților, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- primul inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit (de fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale).
- cel de-al doilea inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit (de fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale).
Facem precizarea acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Se cere rejudecarea dosarului Vectra, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța! S-a stabilit ziua pronunțării
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii