Surse Dosar penal pe numele Dianei Șoșoacă după ce a agresat verbal câțiva jurnaliști în Palatul Parlamentului
Surse: Dosar penal pe numele Dianei Șoșoacă după ce a agresat verbal câțiva jurnaliști în Palatul Parlamentului
20 Dec, 2024 21:09
ZIUA de Constanta
717
Marime text



- Parchetul General s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, după ce lidera S.O.S. România, Diana Şoşoacă, a agresat verbal o jurnalistă de la Antena 3 CNN, în incinta Palatului Parlamentului.
Potrivit unor oficiali din Parchet, în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă, potrivit Agerpres.
Diana Şoşoacă a făcut scandal vineri, pe holurile din Parlament, fiind însoţită de membri ai partidului S.O.S România şi de influencerul Makaveli, cel care a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu pe TikTok.
Conform unei înregistrări apărute în presă, la un moment dat, Şoşoacă se apropie de membrii unei echipe de la Antena 3 CNN şi le întrerupe transmisia, după care îi strigă agresiv unei jurnaliste: "Unde e Gâdea?", "De ce nu mai luaţi, doamnă, interviuri?", în râsetele celor care o însoţeau.
În timp ce jurnalista de la Antena 3 se retrage, Şoşoacă îl îndeamnă pe Makaveli să se ducă după ea.
"Mamă, cum a fugit, ai văzut cum a fugit?", "Ai înţeles ce faci?", îi spune Şoşoacă lui Makaveli cum trebuie să se comporte în Parlament, în timp ce un apropiat o aprobă: "Ce tare!".
Citește și
Diana Șoșoacă a intrat în vizorul CNA pentru agresiuni la adresa unor jurnaliști
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii