Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:31 11 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Surse Flagrant la Spitalul Orășenesc Cernavodă! O angajată a unității spitalicești, acuzată că ar fi primit mită de 15.000 de euro! (FOTO+VIDEO)

ro

11 Feb, 2025 14:50 913 Marime text

Sediul DNA Constanța - Sursa foto: ZIUA de Constanța
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au organizat două flagrante la Spitalul Orășenesc Cernavodă, astăzi, 11.02.2025, într-un dosar care vizează fapte de corupție!
 
Potrivit unor surse judiciare, în cauză, o persoană angajată a spitalului este acuzată că ar fi primit o mită de 15.000 de euro.
 
Din sursele noastre, alături de aceasta ar fi vizat de anchetă și managerul spitalului, Marius Sponoche, acuzat că prin șeful administrativ ar fi primit bani, în urma unei înțelegeri privind un contract de reabilitare a Blocului Operator și ATI. În cauză, managerul spitalului ar fi fost dus la audieri.
  
Precizăm că jurnaliștii redacției ZIUA de Constanța au încercat să ia legătura cu Marius Sponoche, însă acesta nu a putut fi contactat. În cazul în care acesta ne va transmite un punct de vedere, îl vom publica în cel mai scurt timp.

Acesta a fost prezent azi, la DNA. La ieșirea din sediu, nu a oferit nici un fel de declarații jurnaliștilor prezenți. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore. 

 
Deocamdată, nu se cunosc celelalte părți implicate în dosar sau detalii legate de presupusa mită.
 

Ultima licitație organizată de Spitalul Orășenesc Cernavodă pentru reabilitarea Blocului Operator și a compartimentului ATI, potrivit SEAP, a avut loc în vara anului trecut. Contractul cu o valoare de 923.551,27 de lei fără TVA (peste 185.000 de euro, la cursul actual) a fost atribuit prin procedură simplificată societății Digitel Service SRL.
 
Despre Digitel Service SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 11.02.2025, Digitel Service SRL a fost înființată în anul 2003, are sediul social în Constanța, pe strada Fragilor nr. 9 și se ocupă în principal de alte activități de telecomunicații.
 
Asociat unic și administrator figurează Erdivan Memedula, al cărui nume se leagă și de Rollmatic Green Energy SRL din Constanța.
 
Conform termene.ro, Digitel Service SRL figurează cu 181 de achiziții directe (Spitalul Orășenesc Cernavodă printre autoritățile contractante) și două contracte publice (Spitalul Orășenesc Cernavodă autoritate contractantă).

 
În 2023, Digitel Service SRL a declarat un angajat, profit peste 305.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 1,63 de milioane de lei.


În secțiunea Documente poate fi consultat anunțul de atribuire.


Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Șeful Diviziei Trafic CFR SA, Şoldan Gheorghe, vrea în libertate! Cererea sa, dezbătută la Curtea de Apel Constanța

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii