Surse Pe lângă CJC, DNA a „vizitat“ primăriile din Mangalia și Năvodari!
Surse: Pe lângă CJC, DNA a „vizitat“ primăriile din Mangalia și Năvodari!
09 Jun, 2023 16:21
ZIUA de Constanta
1933
Marime text
Procurorii DNA Constanța continuă cercetările specifice în dosarul în care, zilele trecute, procurorii DNA au ridicat documente de la Conciliul Județean Constanța.
Conform surselor noastre, a fost depusă o reclamație depusă la o firmă ce se ocupă de spații verzi. Așadar, controalele au fost realizate la Administrația Domeniului Public și Privat, din subordinea CJ Constanța.
În cauză, Ermil Chelariu, director general ADPP Constanța, a dat declarații la DNA.
Potrivit surselor noastre, pe lângă CJC, DNA a „vizitat“ primăriile din Mangalia și Năvodari, de unde au fost ridicate documente.
Ancheta continuă.
Până în prezent, procurorii DNA Constanța nu au luat măsuri preventive în cauză.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Reprezentanții celor două primării nu au putut fi contactați în vederea obținerii unui punct de vedere.
Oficial de la CJC
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la controlul efectuat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, face următoarele precizări:
“Cu hotărâre și consecvență, doresc să reafirm angajamentul meu ferm de a NU tolera nicio formă de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor.
Aș vrea ca toți constănțenii să știe că voi solicita o analiză și o revizuire amănunțită a tuturor procedurilor de achiziții, indiferent de natura lor - fie că sunt servicii, bunuri sau investiții majore.
Această inițiativă crucială reprezintă un pas important în asigurarea unei gestionări corecte, transparente și eficiente a resurselor noastre. Ne propunem să ne aliniem celor mai înalte standarde de conformitate și să devenim un model de excelență în sectorul public.
Toți angajații CJ Constanța sunt implicați și sunt supuși unui program de instruire prin intermediul programului POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă). Prin intermediul acestui program, ne asigurăm că fiecare membru al echipei noastre este conștient de importanța eticii și respectării normelor în cadrul procesului de achiziții publice”
Menționăm faptul că acțiunea a vizat Direcția Generală Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, condusă de Ermil Chelariu, care a oferit anchetatorilor toate detaliile necesare.
„Înțelegem importanța investigațiilor și a controlului judiciar în asigurarea transparenței și corectitudinii în instituțiile statului. Susținem DNA să desfășoare cercetările cu integritate și obiectivitate, în conformitate cu legea, și să prezinte public rezultatele relevante, pentru a se putea trage concluzii informate”, a mai transmis CJ Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
VIDEO
DNA la CJ Constanța. Ce a declarat Ermil Chelariu, directorul general ADPP?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii