Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:46 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânărul care a spart sediul PNL Constanța a comis-o din nou!

ro

03 Apr, 2021 00:00 2540 Marime text
  • Recent, Judecătoria Constanța a decis condamnarea inculpatului la închisoare cu executare. 
  • Dosarul se află în prezent pe rolul Curții de Apel Constanța.
 
Tânărul, de 28 de ani, din Fetești, județul Ialomița, domiciliat în orașul Năvodari, județul Constanța, cel care a spart sediul PNL Constanța, în anul 2012, de unde a furat două laptopuri, a ajuns din nou în atenția magistraților. 
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au decis trimiterea în judecată a inculpatului pentru faptul că la data de 21 ianuarie 2019, a sustras zece batoane de salam săsesc din magazinul Auchan.
 
Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii, declarând că a mers la magazinul Auchan, cu intenția de a sustrage alimente și ulterior de a le vinde. Cu această ocazie, a luat de pe raft zece bucăți de salam, pe care le-a ascuns sub geaca cu care era îmbrăcat. În continuare, a luat trei pungi de cipsuri și a mers la casa de marcat. După acest moment, s-a îndreptat către ieșirea din magazin, iar în momentul în care a trecut de casele de marcat, fără să achite produsele pe care le avea asupra sa, a fost oprit de către un agent de pază. A fost condus la camera de interpelare, unde a predat produsele sustrase reprezentanților magazinului Auchan.
 
Recent, Judecătoria Constanța a decis condamnarea inculpatului, pentru infracțiunea de furt, la pedeapsa de șase luni de închisoare. În continuare, instanța a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată printr-o sentință  trecută (aplicată în dosarul furtului celor două laptopuri din sediul PNL Constanța) și a dispus, în final, condamnarea inculpatului la doi ani și zece luni de închisoare cu executare.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Dosarul furtului din sediul PNL

 
Amintim că la data de 31 mai 2012, în jurul orelor 20.00, inculpatul, ajutat de alți doi amici, s-au întâlnit în zona Spitalului Clinic Județean Constanța și, de la un magazin din această zonă au achiziționat substanțe etnobotanice pe care le-au consumat în parcul amenajat în apropiere, până la epuizarea lor.
 
Întrucât inculpații nu mai dispuneau de mijloace financiare pentru a-și achiziționa altele, au luat hotărârea să sustragă bunuri din societăți comerciale, pe care apoi să le valorifice și astfel să facă rost de bani.
 

În realizarea rezoluției lor infracționale se mai arată că trei trei s-au deplasat la sediul filialei PNL Constanța, unde au observat prin geamul unei ferestre mai multe laptop-uri.
 
Din interior au fost sustrase două calculatoare, care au fost ulterior vândute.
 
Citește și
 
Închisoare cu executare pentru o femeie care a furat un baton de salam și o bucată de cașcaval. Are antecedente

Constanța

Tânăr de 19 ani, reținut după ce a furat de cinci ori dintr-un supermarket

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii