Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tentativă la omor în Independența! Cum a încercat să scape autorul

ro

31 May, 2022 15:17 1995 Marime text

 
Prin ordonanţa din data de 30 mai 2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Ş.A., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei la omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în noaptea de 29/30 mai 2022, în timp ce se afla în imobilul său din localitatea Independența, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul l-a agresat fizic pe fratele său, C.P., căruia i-a aplicat multiple lovituri cu o bâtă şi cu alte obiecte contondente pe întreaga suprafață a corpului, astfel încât i-a provocat numeroase leziuni traumatice - echimoze, hematoame epicraniene, fractură de piramidă nazală și fracturi costale.
 
Agresiunea comisă asupra persoanei vătămate, coroborată cu starea de intoxicație etilică acută în care se afla aceasta (alcoolemie de 2,62 g ‰ la momentul prezentării la unitatea de primiri urgențe a spitalului) și cu inacțiunea prezumtivului agresor, care a lăsat victima în stare de inconștiență pe podeaua locuinței, cu uşa deschisă, mai multe ore, fără a solicita prezența unui echipaj medical şi fără a anunța rapid autoritățile, au contribuit la instalarea hipotermiei severe (26 grade C temperatură corporală), cauză care a pus în primejdie viața persoanei vătămate.
 
În primă fază inculpatul a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, când a sunat la 112 şi a anunţat că ar fi găsit la uşa locuinţei sale un necunoscut în stare de inconştienţă, însă ulterior a recunoscut comiterea faptei.
 
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii