Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:27 13 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Țepe auto în Constanța! Un bărbat, acuzat că ar fi strâns peste 400.000 de euro promițându-le clienților că le va aduce mașini din Germania. Termen la Judecătoria Constanța

ro

12 Dec, 2024 17:00 1424 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Unsplash

La ultimul termen de judecată de astăzi, 12.12.2024, în dosarul în care Georgescu Dumitru este suspectat de fapte de înșelăciune, Judecătoria Constanța a rămas în pronunțare. Anchetatorii spun că bărbatul ar fi promis mai multor persoane că le va intermedia achiziționarea unor autoturisme de lux din Germania. În urma acestor promisiuni, spun procurorii, ar fi strâns peste 400.000 de euro.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații Judecătoriei Constanța sunt așteptați să ia o decizie pe data de 20.12.2024.
 
Oricare va fi decizia instanței, nu va fi definitivă!
 

 
Ce fapte revin în sarcina inculpatului
 
Prin rechizitoriul din data de 29.11.2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a  inculpatului sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- o instigare la înșelăciune, faptă prev de art. 47 rap la art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal (persoana vătămată ...) constând în aceea că, în perioada 17.08.2021 – februarie 2022, l-a instigat pe (...) să inducă şi să menţină în eroare pe (...), prezentându-i acesteia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului marca BMW X6 (...), de la AUTO STANGE (...), folosind în acest scop, fără drept, contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport din 17.08.2021, ca un mijloc fraudulos, autoturism pe care nu îl dobândise întrucât nu se achitase preţul acestuia, în scopul obţinerii pentru altul, respectiv (...), a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 43.000 euro.
 

-o infracţiune de înșelăciune, faptă prev de art. 244 alin. (1) din Codul penal (persoana vătămată ...), constând în aceea că, în perioada 20.12.2021 – iulie 2022, a indus şi menținut în eroare pe (...), prezentându-i acestuia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului marca BMW 540XD G30 (...), de la AUTOGALERIE WARTENBERG (...), în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 40.500 euro din care a restituit suma de 5000 euro.
 
-10 infracţiunii de înșelăciune, faptă prev de art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal (persoane vătămate ...), constând în aceea că:
 
În perioada 16.09.2021 – noiembrie 2021, a indus și menținut în eroare pe (...), prezentându-i acestuia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului Volvo V90 (...), de la AUTOHAUS (...), folosind în acest scop, fără drept, contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport din 16.09.2021 şi două ordine de iniţiere plată internaţională (de 8.500 €, din data de 14.10.2021 şi respectiv de 16.500 €, din data de 21.10.2021), ca mijloace frauduloase, autoturism pe care nu îl dobândise întrucât nu se achitase preţul acestuia, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 37.820 euro
 
În perioada 17.11.2021 – iunie 2022, a indus şi menținut în eroare pe (...), prezentându-i acestuia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului marca (...) Benz CLS serie (...), de la AUTOHAUS Stuttgart Bojovik GMBH (...), folosindu-se și de o captură de ecran (print screen) referitoare la un transfer în care era menționată suma de 40.000 € (transfer care urma să se  efectueze în contul său în data de 22.04.2022, dar pe care nu a mai finalizat-o), ca un mijloc fraudulos, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 58.000 euro;
 
În perioada 12.04.2022 – 08.06.2022, a indus şi menținut în eroare pe (...), prezentându-i acestuia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului marca Mercedes Benz S63 AMG (...), de la (...) Pabst. Im Ex Marketing (...), folosindu-se de:

a.factura fiscală (...)/14.04.2022, prin care (...) S.R.L. îi vindea autoturismul numitului (...), fără drept, autoturismul nefiind achitat, document folosit ca un mijloc fraudulos şi
b.un document de plată emis de (...), în data de 14.04.2022, pentru (...) S.R.L. (prin care ... autoriza transferul sumei de 89.760 € pentru: ”Kaufertrag Nr.7156 (...) S 63AMG”, pentru beneficiarul ...), plată ce a fost anulată, document folosit ca un mijloc fraudulos, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 90.000 euro, din care a restituit suma de 15.000 euro.
 
În perioada 24.07.2021 – 09.01.2023, a indus și menținut în eroare pe (...), prezentându-i acestuia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului Volvo V90, serie șasiu (...), de la (...) Europe, după care a autoturismului Volvo V90, serie șasiu (...) de la Autohaus B3, folosind în acest scop, fără drept, confirmarea de participare la licitație din 30.07.2021, pe platforma (...), pentru autoturismul marca Volvo V90, serie șasiu (...), contractul emis de Autohaus B3, din 03.09.2021, pentru un autoturism marca Volvo V90, serie șasiu (...) și un ordin de inițiere plată din contul (...) S.R.L., către Autohaus B3, ca mijloace frauduloase, autoturism pe care nu îl dobândise întrucât nu se achitase preţul acestuia, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 15.555 euro.
 
În perioada 24.07.2021 – 20.10.2022, a indus și menținut în eroare pe (...), prezentându-i acestuia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului Volvo V90, serie șasiu (...), de la (...) Europe, folosind în acest scop, fără drept, confirmarea de participare la licitație din 29.07.2021, pe platforma (...), pentru autoturismul marca Volvo V90, serie șasiu (...), ca mijloc fraudulos, autoturism pe care nu îl dobândise întrucât nu se achitase preţul acestuia, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 18.300 euro.
 
În perioada 10.05.2022 – iulie 2022, a indus şi menținut în eroare pe (...), prezentându-i acestuia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului marca (...) NX 300h, serie șasiu (...), de la Autohaus (...), folosind în acest scop, fără drept, factura fiscală (...) din 10.05.2022, emisă de (...) S.R.L., angajamentul încheiat între (...) și soția (...) din 10.05.2022 și document emis de către Autohaus (...),(...) – 8820107 din 09.05.2022, ca mijloace frauduloase, autoturism pe care nu îl dobândise întrucât nu se achitase preţul acestuia, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 20.000 euro.
 
În perioada 10.05.2022 – 20.11.2022, a indus şi menținut în eroare pe (...), prezentându-i acestuia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului marca (...) A6, serie șasiu (...), de la (...) Gmbh Feldstr, după care a autoturismului marca BMW, serie șasiu (...) de la BS Autohous și după a autoturismului BMW seria 3 de la furnizorul german UG Automobile, folosind în acest scop, fără drept, angajamentul de plată încheiat cu mama sa (...) din 10.05.2022, Factura fiscală seria FOX, nr. 104 din 10.05.2022, Contract în limba germană furnizor (...) Gmbh Feldstr pentru autoturismul (...) A6 cu serie șasiu (...), ca mijloace frauduloase, autoturism pe care nu îl dobândise întrucât nu se achitase preţul acestuia, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 17.000 euro.
 
În perioada 17.05.2022 – 16.08.2022, a indus şi menținut în eroare pe (...), prezentându-i acestuia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului marca VW Passat (2014), de la (...) Europe, după care a autoturismului marca #### A4, serie șasiu (...) de la Solaf BV, folosind în acest scop, fără drept, factură emisă de (...), comparator fiind (...)S.R.L., o factură de la (...)S.R.L. către numitul Burunov (...), CNP – (...), un contract de vânzare-cumpărare între Burunov (...), CNP – (...) și tatăl persoanei vătămate, (...), obiectul fiind tot autoturismul VW Passat, precum și o factură emisă de Ecars Trade (seller Solaf BV), cumpărător fiind societatea (...) S.R.L., 1 factură emisă de (...) S.R.L., reprezentată de (...) către numitul Burunov (...), CNP – (...) și un contract de vânzare-cumpărare între Burunov (...), CNP – (...) și tatăl persoanei vătămate, (...), obiectul fiind tot autoturismul (...) A4, ca mijloace frauduloase, autoturism pe care nu îl dobândise întrucât nu se achitase preţul acestuia, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 16.600 euro.
 
În perioada 21.12.2021 – 16.12.2022, a indus și menținut în eroare pe (...), prezentându-i acesteia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului marca BMW, serie șasiu (...), de la (...)Gmbh, folosind în acest scop, fără drept, contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport încheiat între (...) și (...), pentru un autoturism marca BMW, serie șasiu (...) și a contratului de achiziție în limba germană nr. 2747 cu privire la autoturismul menționat anterior, încheiat între (...) S.R.L., reprezentată de (...) și (...) Gmbh, ca mijloace frauduloase, autoturism pe care nu îl dobândise întrucât nu se achitase preţul acestuia, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 35.900 euro, provocând un prejudiciu în valoare de 43.000 euro.
 
În perioada 16.09.2022 – 11.11.2022, a indus și menținut în eroare pe (...), prezentându-i acesteia ca adevărată fapta mincinoasă ca va intermedia achiziţionarea autoturismului #### A8, serie șasiu (...), folosind în acest scop, fără drept, contractul de înstrăinare – dobândire a uni mijloc de transport, cu privire la autoturismul marca, încheiat între (...) și (...), din data de 16.09.2022, ca mijloc fraudulos, autoturism pe care nu îl dobândise întrucât nu se achitase preţul acestuia, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, ce a fost obţinut, provocând un prejudiciu în valoare de 60.300 euro.
 
Sursa text: Rejust.ro
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Femeie din Constanța cercetată pentru înșelăciune! Cum acționa suspecta
/stiri/eveniment/femeie-din-constanta-cercetata-pentru-inselaciune-cum-actiona-suspecta-880823.html
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii