Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie! Edilul din Medgidia a luat cu executare în primă instanță
Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie! Edilul din Medgidia a luat cu executare în primă instanță
17 Dec, 2022 16:37
ZIUA de Constanta
2984
Marime text
- În iunie 2022, Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia, a decis condamnarea în primă instanță a lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
- În motivare, magistratul a consemnat că „singura posibilitate pentru inculpat de a realiza gravitatea faptelor şi a se conforma pe viitor normelor juridice incidente este ca pedeapsa să fie executată în detenţie“.
- Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au fixat un nou termen (ale doilea) în dosarul în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare.
Cauza a fost amânată pentru data de 9 februarie 2023.
https://portal.just.ro/36/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=25600000000131600&id_inst=36
Oricare va fi decizia Curții, aceasta va fi definitivă.
Dosarul va fi soluționat de judecătorii Marius Cristian Epure, fostul președinte al Curții de Apel Constanța, și Ileana Anastasiu, președintele Secției Penale a Curții de Apel Constanța.
Amintim că, la data de 28 iunie 2022, Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia, a decis condamnarea în primă instanță a lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
Hotărârea Judecătoriei Medgidia a fost contestată de Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la Curtea de Apel Constanța.
În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut în sarcina edilului, în esenţă, că la data de 20.06.2019, în calitate de primar, ar fi atestat în documentul oficial certificat fiscal nr. (...), emis în favoarea unei societăți comerciale (Holding Hondor Stil SRL, controlată de Hondoreanu Ilie) a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că ar fi certificat, în fals, că subscrisa nu are datorii la bugetul local, deși avea la cunoștință, afirmă magistrații, că, în realitate, „figura cu datorie neachitată de 16.271 lei (aspect cunoscut de inculpat din moment ce cu aceeași ocazie a semnat și anexa la certificatul fiscal care cuprindea datele reale)“, potrivit documentelor oficiale.
„Audiat în cauză inculpatul nu a negat faptul că a semnat Certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozite, taxe locale şi alte venituri datorate bugetului local nr. (...), precum şi Anexa I la aceasta, la rubrica Primar (...). De asemenea, inculpatul a declarant, în esenţă, că nu avea acces la baza de date a primăriei. Totodată, inculpatul a declarant că în ceea ce priveşte circuitul dosarelor este o procedură internă prin care mapele ajung la acesta, care le semnează pentru autenticitate. A mai precizat inculpatul că în cadrul UAT Medgidia există compartiment juridic, însă cu referire la certificatul fiscal nr. (...) nu s-a consultat cu respectivul compartiment juridic. A mai precizat inculpatul «cu privire la persoana responsabila, de neinserarea sumei de 16271 lei, urmare a verificarilor întreprinse, consider ca este vorba de o eroare a programului de taxe». În final inculpatul a precizat «Eu nu stiu cine a intocmit acea adresa, prin care s-a specificat faptul ca SC (...) SRL nu figurează cu datorii la bugetul Primariei Municipiului Medgidia». Apărarea inculpatului s-a centrat pe lipsa pravederii în legea penală a faptei, iar în subsidiar, pe lipsa vinovăţiei prevăzute de lege a penală“, se mai arată în motivarea judecătorului Marius Cătălin Croitoru.
„Având în vedere modul concret în care inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecǎţii şi urmările acesteia, instanţa apreciază că doar o pedeapsă privativă de libertate, poate răspunde scopurilor preventive şi coercitive ale pedepsei. Aşa cum s-a arătat şi în cele ce preced, la individualizarea judiciară a pedepsei stabilite instanţa are în vedere gradul de pericol social ridicat al infracţiunii săvârşite, încrederea pe care societatea trebuie să o aibă în funcţionarii publici şi în înscrisurile ce emană de la autorităţile publice, precum şi faptul că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului“, potrivit motivării judecătoriei.
Judecătorul Marius Cătălin Croitoru mai arată că „exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni“.
„Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului. Instanța va avea în vedere că infracțiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 321 C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani. De asemenea, va avea în vedere faptul că inculpatul este în vârstă de 56 de ani, este divorţat, are studii superioare, ocupă o funcţie de demnitate publică în cadrul Primăriei fiind primarul instituţiei. Totodată, instanţa va avea în vedere comportamentul inculpatului în cadrul urmăririi penale şi al judecăţii, încercarea acestuia de a se sustrage de la răspundere penal şi de a denatura adevărul în scopul evitătii consecinţelor penale ale faptei sale. Nu în ultimul rând, instanţa va avea în vedere rezonanţa faptei inculpatului în societate, percepţia cetăţenilor urbi cu privire la activitatea infracţională a inculpatului, acesta ocupând o funcţie de înaltă demnitate publică, trebuind să fie un exemplu de urmat pentru locuitorii municipiului Medgidia, un model“, potrivit motivării.
„Având în vedere aspectele anterior evocate, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa reţine că singura posibilitate pentru inculpat de a realiza gravitatea faptelor şi a se conforma pe viitor normelor juridice incidente este ca pedeapsa să fie executată în detenţie. Aşa fiind, în baza art. 60 C.pen. pedeapsa se execută în regim de detenţie“, se mai arată în motivarea deciziei.
Motivarea completă poate fi citită accesând secțiunea Documente!
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Motivarea instanței în cazul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, condamnat cu executare în primă instanță (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii