Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:54 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teste poligraf în dosarul lui Mihai Mişilaricu, acuzat de sclavie

ro

02 Nov, 2016 00:00 2657 Marime text
Tribunalul din Tulcea a amânat, pentru data de 11 noiembrie, judecata în dosarul în care Mihai Mişilaricu este acuzat că ar fi lipsit de libertate mai mulţi ciobani şi că i-ar fi obligat să nu iasă din fermă şi să stea de vorbă cu alte persoane.
 
Noul termen a fost stabilit pentru audierea altor persoane vătămate, martori, dar şi pentru efectuarea unor teste poligraf.
 
Reamintim că Mihai Mişilaricu este acuzat că, „în perioada 2005 - iunie 2015, la ferma sa de animale situată pe raza comunei Baia, judeţul Tulcea, a aservit total, prin lipsirea de libertate fizică, economică şi psihică, un număr de 13 persoane (la care se adaugă alte peste 20 de persoane care nu au putut fi identificate şi audiate), în scopul exploatării acestora fără plată“.
 
De asemenea, „cu ignorarea oricărei forme legale de angajare, încălcându-li-se demnitatea şi drepturile la muncă în condiţii decente, umane, fiind exploataţi 18 ore pe zi, şapte zile pe săptămână, subalimentaţi, agresaţi fizic şi verbal, pentru a li se înfrânge voinţa, manifestând astfel o putere totală asupra victimelor care încercau să fugă noaptea pe jos, cu abandonarea documentelor păstrate fără drept la acesta, precum şi a banilor la care, potrivit promisiunii iniţiale a inculpatului, aveau dreptul“.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii