Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:22 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Toți inculpații din Dosarul Belina, achitați! S-a fixat un nou termen în apel

ro

27 Oct, 2022 14:03 1553 Marime text


Curtea de Apel București a fixat un nou termen în apelul dosarului Belina!

Cauza a fost amânată pentru data de 22.11.2022, ora 12:00, pentru audierea unor martori.

Oricare va fi decizia Curții de Apel București, aceasta va fi definitivă.  

În dosar, toți inculpații au fost achitați la Tribunalul București.

Conform portalului instanțelor de judecată, achitările au fost pronunţate de Tribunalul București în temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza II C.pr.pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este acuzată abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.
 
În cauză au mai fost trimişi în judecată: Stoian Ionela (fostă Vasile), la data faptei director în cadrul MDRAP, sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, Gâdea Adrian Ionuţ, la data faptei preşedinte al CJ Teleorman, sub aspectul săvârşirii, în forma complicităţii, a infracţiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, şi Gheorghiu Mariana Sanda, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual. De asemenea, Guşă Rodica, asistent registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, este acuzată de sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale).

 
Oficial, de la DNA 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:


În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale.

Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

Concret, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a inițiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare și a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum și nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de inițiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părți din Insula Belina și Brațul Pavel către domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman. Aceasta, în condițiile în care inculpata cunoștea că în acest mod întocmește acte care încalcă o serie de dispoziții legale, respectiv:


- art. 136 alin. 3 din Constituția României,
- art. 3 din Legea apelor 107/1996,
- art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică,
- anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române",
- art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 și art. 77 din Legea 24/2000
- art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil

Mai mult, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției formulaseră observații pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce privește transferul, aspecte ce au fost ignorate.

La rândul său, în aceeași perioadă, inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela, în calitate de director la M.D.R.A.P. - Direcția Juridică, Relația cu Parlamentul și Relații Internaționale, a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reținută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh.

Concret, inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela a sprijinit demersurile nelegale prin aceea că: nu a întocmit note referitoare la observațiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (ministerul Justiției și cel al Finanțelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false M.F.P. și M.J. referitor la contactele de închiriere deja existente.
De menționat că, anterior acestor demersuri, suprafețe din Insula Belina și Brațul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private și unei persoane.

Pentru a nu atrage atenția administrației publice centrale cu privire la existența unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina și Brațul Pavel, s-a dorit obținerea unor extrase de carte funciară "curate", în care să nu apară contractele de închiriere având ca părți Administrația Apele Române (A.N.A.R) și firma respectivă. Această activitate a fost coordonată de inculpatul Gâdea Ionuț, la data faptei președinte al C.J. Teleorman, care a solicitat Administrației Naționale "Apele Române" avizarea favorabilă a transferului menționat, a ignorat existența extraselor de carte funciară care conțineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu niște extrase de carte funciară noi, care nu mai prevedeau contractele de închiriere, și-a însușit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini.

Sub pretextul îndreptării unei erori materiale, inculpatele Gheorghiu Mariana Sanda și Gușă Rodica, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au întocmit si semnat acte pe baza cărora să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată.

De asemenea, în perioada iunie 2013 – septembrie 2013, inculpatul Gâdea Ionuț a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reținută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh, prin aceea că: a promovat un proiect de hotărâre de consiliu județean privind transferul Insulei Belina și Brațului Pavel în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean, a inițiat un proiect de hotărâre de guvern reținând, în mod vădit contrar legii, legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va numi H.G. 943/2013, având cunoștință despre încălcarea dispozițiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă, a trimis neoficial către M.D.R.A.P. documente emanând de la CJ Teleorman în formă de proiect, unele nesemnate și în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu județean.

În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfințea trecerea Insulei Belina și a Brațului Pavel în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean, în calitate de președinte al C.J. Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuț a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între Consiliul Județean Teleorman pe de o parte și o societate comercială și o altă persoană pe de altă parte. Contractele, având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitații și fără inițierea și parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu județean.

Prin infracțiunile săvârșite de către inculpații SEVIL SHHAIDEH, GÂDEA ADRIAN IONUȚ și STOIAN (fostă Vasile) IONELA s-au cauzat următoarele prejudicii
1. un prejudiciu statului român de:
-3.237.800 lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri (Insula Belina și Brațul Pavel) ieșite din patrimoniul statului român,
- 248.126,334 lei (echivalent a 50 % din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de bugetul de stat în perioada 16 ianuarie 2014 - 23.04.2018

2. un prejudiciu Administrației Naționale "Apele Române" de 248.126,334 lei, echivalent a 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de această instituție în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilelor
Explicitare: Patrimoniul statului - care diferă de cel al unei unități administrativ teritoriale - a fost văduvit de două bunuri imobile ce îi aparținuseră și care i-au ieșit din proprietate în favoarea județului Teleorman respectiv: Insula Belina cu valoare de inventar 2.787.800 lei și Brațul Pavel cu valoare de inventar de 450.000 lei (valoarea totală a celor două bunuri imobile ieșite din patrimoniul statului fiind de 3.237.800 lei). La această valoare se adaugă și un prejudiciu rezultat din faptul că, în perioada 16 ianuarie 2014 - 23.04.2018, ca urmare a încheierii nelegale a trei contracte de închiriere între Consiliul Județean Teleorman pe de o parte și o societate comercială și o altă persoană pe de altă parte, statul român și A.N.A.R. nu au încasat chiria ce li se cuvenea.

Corelativ, județul Teleorman a obținut un folos patrimonial de 3.237.800 lei, cât reprezintă valoarea totală a celor două bunuri imobile intrate în patrimoniul lui și un folos patrimonial în cuantum de 496.252,668 lei, echivalentul sumei provenind din contractele de închiriere, sarcini ale imobilelor.

În vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, în cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților SEVIL SHHAIDEH, STOIAN (fostă Vasile) IONELA și GÂDEA ADRIAN-IONUȚ.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Față de numita Plumb Rovana, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice, procurorii au solicitat încuviințare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Prin hotărâre adoptată în plen, Camera Deputaților a hotărât să nu ceară urmărirea penală a deputatei, prin urmare, față de aceasta s-a dispus clasare.

Față de faptele reținute inițial în sarcina suspecților Iordan Nela Dorica și Dumitrescu Mircea (așa cum au fost descrise în comunicatul nr. 716/VIII/3 din 13 iulie 2017), respectiv a suspectei Diaconu Alexandrina Anduța (așa cum au fost descrise în comunicatul 906/VIII/3 din 22 septembrie 2017), s-a dispus clasare.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii