Printre inculpați Elena Udrea și Ioana Băsescu Totul s-ar putea decide mâine! Procurorii DNA cer rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009
Printre inculpați Elena Udrea și Ioana Băsescu: Totul s-ar putea decide mâine! Procurorii DNA cer rejudecarea
21 Nov, 2023 20:47
ZIUA de Constanta
1208
Marime text
Procurorii DNA solicită – printr-o acțiune extraordinară (recurs în casație)- rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009!
Cererea DNA va fi analizată miercuri, 22 noiembrie 2023, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
Oricare va fi decizia Curții Supreme, aceasta va fi definitivă!
Amintim că acest dosar a fost soluționat definitiv în luna iulie 2023 de judecătorii de la Înata Curte de Casație și Justiție a României prin încetarea procesului penal față de Elena Gabriela Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, inculpat în cauză.
De asemenea, tot soluții de încetare a proceului penal au mai primit:
Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, fost președinte al României, care luase cinci ani de închisoare în primă instanță, Ioan Silviu Wagner, fostul director al Oil Teminal, ce primise trei ani de închisoare cu suspendare, tot la prima instanță, Victor Tarhon, fostul președinte al CJC, în prezent vicepreședinte al CJ Tulcea, - patru ani de închisoare, tot la prima instanță.
Dan – Cătălin Andronic, om de afaceri și consultant politic sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - mărturie mincinoasă; - favorizarea făptuitorului, a fost achitat.
Francesco Giovanni – Mario, om de afaceri, acuzat în acest dosar de evaziune fiscală, spălare de bani (2 fapte), a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, el primind un an și șase luni de închisoare cu suspendare.
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală“.
„Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare“, se mai arată în rechizitoriu.
Tot conform DNA, „remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Oficial!
Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, achitat în dosarul DNA Constanța (DOCUMENT)
Dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia, amânat pentru decembrie! (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii